Fostul primar al oraşului Măcin din judeţul Tulcea Andone Ichim a fost achitat miercuri de Curtea de Apel Constanţa, după ce fusese condamnat de Tribunalul Tulcea la doi ani de închisoare cu suspendare, decizia instanţei fiind definitivă. El fusese trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că ar fi obţinut ilegal fonduri europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Curtea de Apel Constanţa a decis miercuri să respingă apelurile formulate de DNA Constanţa şi de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva deciziei Tribunalului Tulcea prin care Andone Ichim, fost primar al oraşului Măcin, fusese condamnat la doi de ani închisoare cu suspendare.

De asemenea, instanţa a decis să admită apelul lui Andone Ichim, desfiinţând în parte prima sentinţă, hotărând achitarea acestuia. Totuşi, fostul primar a fost obligat de instanţă la plata unor despăgubiri în valoare de aproximativ 157.000 de lei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

În luna iulie a acestui an, Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe Andone Ichim la doi ani de închisoare, instanţa suspendând  executarea pedepsei pe o durată de trei ani.

Fostul primar a fost trimis în judecată la sfârşitul anului 2014 de procurorii DNA Constanţa pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are drept rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Anchetatorii au stabilit că în anul 2007 Andone Ichim, în calitate de primar al oraşului Măcin, a formulat o cerere de acordare a sprijinului pe suprafaţă pentru anul respectiv, în numele Consiliului Local al oraşului Măcin, cerere înregistrată în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Tulcea la data de 8 mai 2007. Astfel, el a solicitat acordarea sprijinului pentru o suprafaţă totală de 959,16 hectare păşune, fiind acceptată la plată suprafaţa de 927,802 hectare păşune, în condiţiile în care, conform înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate, unitatea administrativ teritorială era îndreptăţită să primească sprijin doar pentru suprafaţa de 316,89 hectare păşune, au precizat procurorii DNA.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.