Direcţia de Sănătate Publică Buzău a declarat două noi focare de coronavirus în judeţul Buzău, la două centre pentru copii aflate însubordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Un număr de 7 persoane, angajate la două unităţi din subordinea DGASPC Buzău, au fost confirmate cu coronavirus. Şase dintre acestea erau la serviciu, iar cea de-a şaptea persoană diagnosticată cu COVID 19 era în izolare la domiciliu.
Focarele sunt la Complexul de Servicii Comunitare Beceni şi la Complexulde Servicii nr. 8, Buzău.
”În urma testării periodice a personalului, în cadrul a două unităţi rezidenţiale destinate copiilor, din cadrul D.G.A.S.P.C. Buzău, trei, respectiv patru persoane angajate au fost confirmat pozitiv COVID-19. Cele două unităţi rezidenţiale şi-au organizat activitatea astfel încât să se asigure asistenţă şi îngrijire de permanenţă. Structurile menţin legătura cu Direcţia de Sănătate Publică Buzău, monitorizează îndeaproape starea de sănătate a beneficiarilor şi personalului, prin menţinerea aplicării tuturor măsurilor de prevenire şi protecţie a beneficiarilor şi a personalului, specifice pentru această perioadă”, a anunţat, joi, DGASPC Buzău.
În judeţul Buzău sunt înregistrate, până joi, 467 de îmbolnăviri cu coronavirus, de la începutul pandemiei. 25 de cazuri au fost raportate joi.
Din totalul bolnavilor cu COVID-19, 250 s-au vindecat iar 10 au decedat, aceştia având şi alte afecţiuni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.