Firma privată care a donat statului mai multe echipamente de plasmafereză a notificat Ministerul Sănătăţii că anulează donaţia pentru că institutia nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în contractul de donaţie. Plasma convalescentă se află în protocolul de tratament anti-covid aprobat de Ministerul Sănătăţii.
Documentul transmis Ministerului Sănătăţii poate fi comsultat aici.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Florin Hozoc, CEO-ul firmei care a donat spitalelor de stat mai multe aparate de plasmafereză: În ultimele 4 luni Ministerul Sănătăţii a încetat orice formă de implicare şi sprijin pentru centrele de transfuzie, avem judeţe unde de la mijlocul lunii decembrie nu s-a mai administrat nicio doză de plasmă
Florin Hozoc, CEO-ul companiei care a donat statului român mai multe aparate de plasmafereză, a explicat pentru News.ro că donarea de plasmă convalescentă de la pacienţii care au avut Covid 19 a înregistrat o scădere bruscă, pentru că fosta conducere a Minsterului Sănătăţii nu s-a implicat deloc în promovarea acestui proces şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în contract. Astăzi firma care a donat aparatele de plasmafereză statului a notificat Ministerul Sănătăţii că va retrage aparatele din centrele de transfuzii dacă Ministerul Sănătăţii nu răspunde firmei într-un termen de 30 de zile, aşa cum se arată în actul oficial trimis instituţiei publice.
„În ultimele 4 luni Ministerul Sănătăţii a încetat orice formă de implicare şi orice formă de sprijin pentru centrele de transfuzie, chiar şi sprijinul firav pe care îl primeau până acum a încetat, multe dintre ele nici măcar nu au mai avut resurse să poată să organizeze un minim de activităţi de promovare a donării de plasmă convalescentă. Asta este prima cauză.
A doua cauză este scăderea drastică a consumului pe fondul informaţiilor false că plasma convalescentă nu mai este unul dintre tratamentele din protocolul de tratament al pacienţilor infectaţi cu Sars Cov 2 , lucru care este complet fals, am atras atenţia Ministerului Sănătăţii asupra acestei dezinformări, şi am cerut să intervină prin comunicarea informaţiilor adevărate, lucru pe care ni l-a promis dar pe care echipa domnului Vlad Voiculescu nu l-a făcut niciodată”, a declarat pentru News.ro Florin Hozoc.
În mai multe judeţe donarea de plasmă convalescentă a scăzut dramatic, chiar cu 90% faţă de media celor 3 luni anterioare. Forin Hozoc: La Iaşi, de la mijlocul lunii decembrie, nu s-a mai administrat nicio doză de plasmă convalescentă, în spitalele care ezită să folosească plasma convalescentă se înregistrează o creştere alarmantă a mortalităţii
„În aceste condiţii avem de exemplu judeţe cum este Iaşiul, acolo unde, de la mijlocul lunii decembrie, nu s-a mai administrat nicio doză de plasmă, şi asta a condus la scăderea cu 90% a colectării de plasmă. Practic echipamentele de la Iaşi, Bacău, Craiova, de la Neamţ, chiar de la Prahova , de la Argeş, au scăderi drastice ale colectării de plasmă, peste 80% reducere a colectării de plasmă raportat la media celor 3 luni anterioare,adică decembrie, ianuarie şi februarie.
Per total, la nivel naţional, scăderea este de 52,7%, faţă de media celor 3 luni anterioare. Este o reducere fantastic de mare, în condiţiile în care săptămâna trecută un studiu publicat de medicii americani spune că pe fondul acestei reduceri a administrării de plasmă convalescentă se înregistrează o creştere alarmantă a mortalităţii , mai ales în spitalele care ezită să folosească plasma convalescentă.
În Bucureşti, dau un exemplu. Dacă ne uităm la mortalitatea înregistrată de Institutul Matei Balş, care foloseşte foarte multă plasmă convalescentă la pacienţii infectaţi cu Sars Cov 2, aceasta este la jumătate faţă de media de mortalitate din celelalte spitale care tratează pacienţi Covid din Bucureşti, care nu folosesc plasmă convalescentă în tratamentul pacienţilor.
Firma este la un pas de a anula donaţia pentru că Ministerul Sănătăţii nu şi-a respectat obligaţiile prevăzute în contractul de donaţie semnat între firmă şi Minister pe 30 martie, anul trecut.
În acest moment avem 26 de aparate de plasmafereză în funcţiune. Dintre acestea, au expirat deja contractele sau expiră în această lună contractele pentru folosirea lor gratuită, pentru că doar 4 echipamente din cele 26 au făcut obiectul donaţiei făcute prin protocolul de donaţie încheiat cu Ministerul Sănătăţii, deci expiră sau au expirat deja contractele pentru 12 echipamente, dintre acestea doar pentru 4 s-au semnat prelungiri ale contractelor de sponsorizare , practic în doar 4 judeţe din 12 vom putea lăsa aceste echipamente pentru încă un an de zile, pentru că doar 4 judeţe ne-au solicitat acest lucru. Pe de altă parte, având în vedere că Ministerul Sănătăţii, la un an de zile după ce am semnat protocolul de donaţie pentru cele 4 echipamente oferite Ministerului Sănătăţii, suntem în situaţia să notificăm privind anularea acestei donaţii, pentru că Ministerul Sănătăţii nu şi-a îndeplinit niciuna dintre obligaţiile prevăzute în protocolul de donaţie, în aceste condiţii suntem obligaţi să notificăm anularea donaţiei.
Echipamentele vor putea fi lăsate la dispoziţie gratuit, oferind inclusiv consumabilele necesare următorului an, acelor centre de transfuzie care ne solicită acest lucru, sau autorităţilor locale care ne solicită acest lucru, şi care fac eforturi de a colecta plasmă convalescentă la un nivel care să justifice prezenţa acestor echipamente în centrele de transfuzie.
Ministerul Sănătăţii avea obligaţia să realizeze partea de comunicare cu populaţia, să comunice populaţiei cât de important este dacă te-ai vindecat să mergi şi să donezi aceşti anticorpi, pe care organismul tău i-a fabricat în urma infectării, anticorpi care ar putea să ajute un pacient infectat care are o formă medie, severă. Nu s-a întâmplat acest lucru absolut deloc. De asemenea, pentru a convinge donatorii că este utilă donarea de plasmă, trebuie să-i informezi pe aceştia cu privire la câte doze de plasmă au fost colectate în fiecare lună, câte doze de plasmă au fost administrate şi ce rezultate s-au obţinut în urma administrării de plasmă convalescentă, lucru care se face peste tot în lume. Ministerul Sănătăţii nu a făcut lucru acesta. Şi, nu în ultimul rând, pentru a putea uşura donarea, Ministerul Sănătăţii avea obligaţia să facă un registru online de programări astfel încât să fie foarte uşor, de pe un calculator sau de pe mobil, să te poţi programa la donare şi imediat ce ai ajuns în situaţia în care să te poţi prezenta la donare, să faci lucrul acesta cât mai uşor, iarăşi un lucru pe care nu l-a făcut Ministerul Sănătăţii.
Nu în ultimul rând, acolo unde sunt centre de transfuzii care funcţionează cu personal insuficient, Ministerul Sănătăţii ar fi trebuit să deblocheze posturile care sunt blocate şi să permită acelor centre de transfuzie să angajeze personalul necesar pentru a funcţiona la normativele legale care în momentul de faţă nu sunt respectate.
În acest moment este evident că prezenţa acestor echipamente în centrele de transfuzie unde ele nu sunt utilizate este pagubă curată şi atunci suntem în discuţii cu cele mai performante centre de transfuzie din România, care au cei mai mulţi donatori şi care reuşesc să mobilizeze cetăţenii din judeţul respectiv, să instalăm toate aceste echipamente în 3 sau 4 judeţe, acolo unde atât autorităţile locale, cât şi medicii, dar şi personalul centrelor de transfuzie au demonstrat dedicaţie, eroism, au demonstrat capacitate de muncă şi dorinţa de a salva vieţi, cu siguranţă vom putea să colectăm mai multă plasmă din patru judeţe care lucrează foarte bine decât să lăsăm acele echipamente să zacă nefolosite în celelalte centre de transfuzie care nu le folosesc „ a explicat pentru News.ro Florin Hozoc.
Dr. Călina Căluţoiu, şeful Centrului de Transfuzii din Târgu Jiu spune că, acum, în valul trei, încep să vină din nou la centru mai mulţi donatori de plasmă convalescentă pentru a dona şi că promovarea acestei acţiuni de către autorităţile din sănătate este extrem de importantă.
„A scăzut în ultima perioadă, dar acum, din nou, după promovarea intensă pe care o facem atât pe pagina noastră de Facebook , cât şi cu ajutorul televiziunilor şi presei locale, în fiecare zi avem donatori de plasmă convalescentă, odată cu acest al treilea val al pandemiei au început şi cererile să crească din nou din partea spitalelor, avem tot timpul stocul asigurat, atât local cât şi naţional, nu mai există deficit de plasmă convalescentă şi noi ne bucurăm că cei care s-au vindecat de Covid până la urmă au răspuns apelului nostru, 1, 2 donatori pe zi vin şi donează plasmă convalescentă.
Promovarea este, din punctul nostru de vedere, cel mai important factor, lumea trebuie să afle din surse sigure, autorizate, de acolo de unde pot să obţină toate informaţiile în mod corect, cât este de necesară donarea, atât de plasmă convalescentă cât şi din celelalte produse sanguine pentru că cererea este extrem de mare. Internările care se fac, cronicii care au fost amânaţi, fiindcă până la urmă pandemia ne-a afectat într-un mod negativ pe toţi, a făcut ca solicitarea pe celelalte produse sanguine din partea spitalelor să fie foarte mare, pacienţii ajung decompensaţi din toate punctele de vedere, cu necesar mult mai mare de produse sanguine pentru terapie faţă de ce era înainte.
Noi fiind în posesia unui aparat de plasmafereză avem posibilitatea de a recolta trei unităţi de plasmă convalescentă odată şi donatorul să revină într-un interval mult mai scurt de două săptămâni, nu de două luni ca la o donare standard”, a declarat pentru News.ro medicul Cristina Căluţoiu.
Andrei Ando, un pacient din Arad care a avut covid a donat plasmă convalescentă de mai multe ori, conştient că ajutorul lui este vital pentru cei aflaţi în stare gravă în secţiile de terapie intensivă
„De 8 ori am donat plasmă convalescentă la Centrul de Transfuzii Sanguine de la Arad, a fost o experienţă aproape non invazivă, e ca la vaccin, e o înţepătură şi stai întins pe pat 40 de minute, până când se separă plasma şi sângele este repompat în organism.
Medicii mi-au povestit că plasma care se recoltează la Arad este folosită în toată ţara cum de altfel se întâmplă cu plasma care este recoltată pretutindeni în România, pentru că e un protocol naţional , chiar dacă ar exista solicitări la Arad pentru plasma colectată la Arad , există o prioritizare.
Plasma pe care am donat-o eu s-a dus la Constanţa, la Baia Mare, Oradea, şi cred că a fost folosită într-un caz şi la Arad.
Mesajul meu pentru cei care pot dona plasmă, dar încă nu o fac: Să se gândească că un gest minimal, cu un minim de efort şi fără niciun fel de sacrificiu pot salva cel puţin o viaţă. Iar mesajul meu către autorităţi este să ia model din ceea ce se întâmplă la Arad, acolo unde, raportat la numărul populaţiei suntem pe primul loc la nivel naţional la donarea de plasmă, să vadă ce funcţionează aici, să vadă că există o echipă medicală care te mobilizează prin sms, cu care poţi lua legătura oricând telefonic.
La noi să ştiţi că s-a creat un curent de opinie pe reţelele sociale şi există oameni care se inspiră de la alţi oameni, oameni care află de la cadrele medicale că este o procedură absolut sigură şi care nu mai ezită să meargă să doneze, avem arădeni care au donat de 8 ori, arădeni care au donat de 10 ori, de 12 ori, şi vă spun cu experienţa cuiva care a donat de 8 ori , nu am avut niciun fel de consecinţe negative, nu am avut niciun fel de probleme după absolut niciuna dintre donări”, a explicat pentru News.ro Andrei Ando din Arad.
News.ro a cerut un punct de vedere oficial Ministerului Sănătăţii legat de situaţia donării de plasmă convalescentă, dar pana la ora transmiterii ştirii, acesta nu a fost furnizat.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.