Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Gabriela Firea a anunţat că Programul Naţional pentru Fertilizare in Vitro a primit avizul de la Ministerul Justiţiei şi astfel nu va mai exista discriminare între cuplurile din Capitală şi cele din alte judeţe pentru decontarea sumei privind aceste proceduri de fertilizare. „Nu era normal să avem discriminări. Să avem femei de categoria întâi la Bucureşti care au beneficiat pe timpul cât am fost primar general de acest proiect care acum nu mai este finanţat, din păcate, şi femei care sunt în alte judeţe şi care nu puteau să beneficieze de suma întreagă pentru acest program şi de derularea lui în condiţii optime”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Doar o veste bună. Chiar pe drum între Bucureşti şi minunatul nostru litoral românesc am primit informarea de la cabinet că am obţinut în sfârşit, după lupte seculare care au durat şase luni, avizul de la Ministerul Justiţiei pentru proiectul care a fost aplicat cu succes, spun eu, pentru că s-au născut 600 de copii într-un timp foarte scurt, în Bucureşti, şi anume decontarea procedurilor FIV (Fertilizare in Vitro – n.r.) pentru cuplurile infertile, un proiect realizat acum la nivel naţional de către Ministerul Familiei împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii. Ne-am unit forţele şi am învins, ca să spun aşa, împreună. Ceea ce vă rog este să transmiteţi tuturor doritorilor să aplice la acest program naţional pentru că el este benefic”, a anunţat Gabriela Firea, luni la „Şcoala Politică OFSD” care s-a desfăşurat în Olimp.

Ea a adăugat că acesta este un proiect al PSD asumat prin programul de guvernare şi este un program benefic, în contextul declinului demografic. 

„Ştim toţi, declinul demografic este o realitate. Sunt multe cauze şi economice şi sociale, dar şi care ţin de sănătatea publică. Acesta este un prim proiect pe care noi, PSD, ni l-am asumat în programul de guvernare şi nu era normal să avem discriminări. Să avem femei de categoria întâi la Bucureşti care au beneficiat pe timpul cât am fost primar general de acest proiect care acum nu mai este finanţat, din păcate, şi femei care sunt în alte judeţe şi care nu puteau să beneficieze de suma întreagă pentru acest program şi de derularea lui în condiţii optime”, a completat Firea. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.