Elon Musk şi-a exprimat susţinerea faţă de Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) într-un mesaj vizualizat de 50 de milioane de ori de vineri, cu câteva săptămâni înaintea alegerilor legislative anticipate prevăzute la 23 februarie, un amestec în afacerile interne germane, denunţă fostul comisar european francez Thierry Breton, în cazul în care se confirmă o modificare a algoritmului în vederea propulsării conţinuturilor proprietarului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vineri, ca o reacţie la o înregistrare video a unei youtuberiţe germane în vârstă de 19 ani, Naomi Seibt, apropiată AfD, Elon Musk scria că ”Numai AfD poate salva Germania”.

Sâmbătă, Thierry Breton îi interpela pe preşedinta Parlamentului European (PE) Roberta Metsola şi pe preşedintele Consiliului European António Costa în urma acestui mesaj.

”Cu câteva săptămâni înaintea alegerilor din Germania şi la momentul odiosului atentat de la Magdeburg, Elon Musk, cel mai mate influencer mondial pe X şi un potenţial membru al administraţiei americane, susţine în mod deschis partidul de extremă dreapta AfD”. Nu este asta definiţia amestecului străin? Trebuie să terminăm cu «standardele duble» şi să aplicăm #DSA (Digital services act) în Europa”, scria el.

Acest mesaj a căpătat o rezonanţă aparte după atentatul din târgul de Crăciun de la Magdeburg, în Germania.

Elon Musk şi-a postat mesajul cu câteva ore înainte de atentat, iar Thierry Breton nu s-a abţinut să nu evoce acest context propice declaraţiilor scandaloase despre politica germană.

AMESTEC ÎN ALEGERI

Această observaţie pare că l-a lovit caolo unde-l doare pe proprietarul platformei X.

”Tipule, amestecul american este singurul motiv pentru care voi nu vorbiţi germana sau rusa azi”, i-a replicat el, o aluzie la Debarcarea americană în Franţa în al Doilea Război Mondial.

În ultimele luni, cei doi şi-au multiplicat confruntările din cauza unor alerte emise de către Thierry Breton pe când era în post în Comisia Europeană.

Comisarul alerta atunci împotriva lipsei moderării pe X, cerută de DSA, un regulament căruia X şi cei 100 de milioane de utilizatori au obligaţia să se conformeze.

Însă în ultima sa postare, Thierry Breton evocă suspiciuni cu privire la o modificare a algoritmului X, fostul Twitter cumpărat de cătyre Elon Musk.

Or, practica modificării unui algoritm cu scopul de a promova recurent postări ale unui anumit utilizator este interzisă de DSA, regulamentul european al serviciilor digitale.

În cazul în care conţinuturile acestuia sunt în mod artificial promovate de către reţeaua de socializare, cea mai mică luare de poziţie ar constitui un amestec în alegeri.

Această situaţie a fost observată recent în România, unde Comisia Euroeană (CE) a deschis o anchetă împotriva TikTok, după anularea alegerilor prezidenţiale.

Foarte marea apropiere între Elon Musk şi Donald Trump, care se va întoarce la Casa Albă la 20 ianuarie, ridică întrebări despre modul în care Uniunea Europeană (UE) va gestiona dosarul reţelei de socializare X.

X a fost acuzată în iulie de CE cu privire la trei prespuse infracţiuni, şi anume înşelarea utilizatorilor prin marcaje albastre menite să certifice surse de informaţii, o transparenţă insuficientă cu privire la publicitate şi nerespectarea obligaţiei accesului la datele platformei de către cercetători agreaţi.

Însă nicio investigaţie cu privire la structura algoritmului nu este prevăzută pentru moment.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.