Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul fetiţei din Mehedinţi luată cu mascaţii din casa în care a crescut, după ce a fost adoptată de o familie din Statele Unite ale Americiii, sesizarea vizând posibila încălcare a prevederilor din Constituţie referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor.Inspecţia Judiciară a fost sesizată ca urmare a deciziei preşedintelui CSM Lia Savonea în legătură cu procurorul Maria Piţurcă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a participat la preluarea fetiţei. Sute de oameni au protestat sâmbătă seară, la Baia de Aramă faţă de adoptarea fetiţei de către familia din SUA şi faţă de autorităţi. Soţul asistentei maternale care a crescut-o pe Sorina,a lansat acuzaţii grave împotriva managerului de caz. El susţine că acesta a obligat-o pe soţia sa să semneze refuzul adopţiei. În contextul procedurii adopţiei internaţionale, asistentul maternal a făcut o cerere de intervenţie, iar Tribunalul Mehedinţi a admis că femeia a cerut să o adopte pe fetiţă în termenul legal, însă Curtea de Apel Craiova a dat dreptate familiei adoptive. Vineri seară, au fost difuzate imagini în care fetiţa apare zâmbitoare alături de mama adoptivă, iar apropiaţi ai familiei transmit că aceasta deja s-a acomodat.
- Protest la Baia de Aramă
Sute de oameni au protestat sâmbătă seară, la Baia de Aramă
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Conform presei locale, participanţii la protest au scandat ”Anulaţi adopţia!”, ”Hoţii de copii”, ”Vrem s-o vedem”, ”Săcărine (tatăl adoptiv), nu uia / Sorina nu-i fata ta”.
Oamenii cer să le fie arătată fetiţa, pentru a se convinge că aceasta este bine.
- Anunţul CSM privind sesizarea Inspecţiei Judiciare
”Faţă de aspectele semnalate de mass-media cu privire la conduita unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care ar fi bruscat o minoră cu ocazia efectuării unei percheziţii în cursul zilei de 21 iunie 2019, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător Lia Savonea, a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la împrejurările şi modalitatea în care procurorul a exercitat supravegherea cercetării penale în cauză şi a coordonat activitatea de efectuare a percheziţiei domiciliare”, anunţă sâmbătă CSM..
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii solicită efectuarea cu celeritate a tuturor verificărilor prevăzute de lege pentru clarificarea în cel mai scurt timp a tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept referitoare la acest caz.
- Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu
”Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a demarat o anchetă urgentă în cazul fetiţei luată cu mascaţii din casa în care a crescut, după ce a fost adoptată de o familie din Statele Unite ale Americii. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României, privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor. Ancheta va fi efectuată de către specialişti din cadrul Domeniului pentru prevenirea torturii şi Avocatului Copilului”, anunţă instituţia.
Avocatul poporului invocă relatările din presă conform cărora fetiţa de opt ani a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, după ce copila a fost înfiată de o familie din America.
Soţul asistentei maternale care a crescut-o pe Sorina, Vasile Şărămăt, a declarat la Antena 3 că el şi soţia sau au dorit să o adopte pe fetiţă, însă în 2017, managerul de caz a determinat-o pe soţia sa să semneze o cerere scrisă din care rezulta că refuza adopţia, ameninţând-o că dacă nu semnează, îi va fi desfăcut contractul de muncă.
„Noi am vrut să adoptăm acest copil şi eu şi soţia mea am fost duşi în eroare de acest manager de caz. A pus-o pe soţia mea să semneze că e de acord cu ei şi au ameninţat-o. Se întâmpla în 2017. Am vrut să adoptăm două fetiţe din centrul maternal. Am apucat să înfiem una, iar pentru cea de-a doua ni s-a spus că nu avem condiţiile necesare. Ne-au spus că nu aveam veniturile salariale. Au zis că trebuie să mai aşteptăm”, a susţinut el.
Vasile Şărămăt a lansat acuzaţii grave la adresa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Drobeta Turnu Severin.
„Este o mafie la Protecţia Copilului Drobeta Turnu Severin. Au fost complici cu această familie din America. Din primele momente când au venit la noi în casă, ne-au scos afară ca să stea de vorbă cu familia”, a povestit el.
„În fiecare lună am dat câte 100 de lei managerului de caz care răspundea de zona noastră. Am făcut plângere la DIICOT acum un an de zile. Dacă nu dădeam bani, mi se lua copilul”, a spus bărbatul, fără a prezenta dovezi în acest sens.
El a spus că plângerea a fost făcută după începerea procedurii de adopţie în cazul fetiţei
Cel care a crescut-o pe Sorina până la nouă ani a spus că niciodată nu i-a indus micuţei ideea că familia care o va adopta o să-i facă rău.
„Nu i-am spus niciodată fetiţei că familia care o va adopta îi va face rău. Fetiţa a fost informată de la o vârstă fragedă că noi nu suntem părinţii ei. Am informat-o că trebuie să vină o familie de români stabilită în America care vrea să o ia. Şi fetiţa a spus că nu doreşte. Nu e compatibilă această fetiţă cu această familie. Toate organele de la Protecţia Copilului, de la managerul de caz, inspectorul de caz, şefa adopţiei, au complotat cu această familie, ne-au terorizat”, a spus bărbatul.
„Soţia mea a fost chemată la Drobeta Turnu Severin cu fetiţa ca să-i facă toate examenele medicale şi au cerut să fie clinic sănătoasă. Dacă fetiţa era bolnavă, o mai lua această familie?”, a ântrbat Şărămăt.
El a susţinut că părinţii adoptivi ai fetiţei, familia Săcărin, au intervenit direct la Bucureşti, la şefa Autorităţii Naţionale pentru Protecşia Copilului, Gabriela Coman, ”ca să li se dea un copil clinic sănătos”.
Vasile Şărămat a descris experienţa prin care a trecut familia lui vineri dimineaţă, când mascaţii au intrat cu forţa în casă în timp ce toţi dormeau.
„Aceşti oameni au intrat pur şi simplu cu forţa, au sărit gardul, au încercat să spargă porţile. Noi toţi dormeam, fetele erau amândouă în pat şi dormeau. Au intrat ca nişte infractori, parcă eram cei mai mari traficanţi de droguri”, a declarat Şărămăt.
Tribunalul Mehedinţi: Asistentul maternal a formulat cererea de adopţie a minorei Lucan Sorina în termenul legal
Tribunalul Mehedinţi a decis, în 18 februarie 2019 că ”intervenienta Şărămăt Mariana a formulat cererea de adopţie a minorei Lucan Sorina” în termenul legal, respingând cererea de adopţie internaţională formulată de familia Ramona şi Gabriel Săcărin. Aceştia însă au făcut apel, iar Curtea de Apel Craiova le-a dat dreptate în 23 aprilie 2019 şi a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a fost încuviinţată adopţia.
Imagini în care Sorina apare alături de familia adoptivă
PS News a prezentat mai multe fotografii care o înfăţişează pe Sorina alături de mama adoptivă, fratele şi bunica şi citează apropiaţi ai familiei conform cărora, după ce a intrat în custodia familiei care a înfiat-o, Sorina a mâncat şi apoi şi-a desfacut bagajele şi cadourile primite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.