Cei trei pacienţi internaţi la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, în urma exploziei de la Dedeman Botoşani, au suferit arsuri pe suprafeţe cuprinse între 15 şi 24 la sută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Pentru unul dintre pacienţi, estimarea iniţială era că ar fi avut arsuri pe 12 la sută din suprafaţa corpului, dar în urma evaluărilor de la spitalul ieşean s-a constatat că suprafaţă arsă este dublă.
Ei au fost supuşi în cursul nopţii trecute unor intervenţii chirurgicale, iar medicii susţin că aceste operaţiuni trebuie să se desfăşoare zilnic în cazul pacienţilor care su suferit arsuri.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Cei trei au suferit arsuri de gradele 1, 2 şi 3. Au fost internaţi în Clinica de Chirurgie Plastică şi Arsuri. Sunt pacienţi de Terapie Intensivă. De la început doi dintre au fost intubaţi şi transferaţi în acest mod de la Botoşani la Iaşi. Cel de-al treilea a fost conştient şi stabil. Au nevoie toţi de anestezie generală. Nu sunt alte traumatisme. Sperăm ca evoluţia lor să fie una favorabilă”, a declarat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.