Direcţia de Sănătate Publică Suceava a solicitat autorităţilor statului ridicarea carantinei în judeţ, după ce a remarcat ”trendul pozitiv al evoluţiei infecţiilor cu COVID -19 în judeţul Suceava în perioada 26.04.2020- 11.05.2020”. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, pe de altă parte, spune că nu s-a luat o asemenea decizie şi că mai sunt unele lucruri de făcut în acest judeţ, printre care reluarea unor anchete epidemiologice sau refacerea unor circuite în Spitalul Judeţean.
”Propunerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava nr. 12469/11.05.2020, susţinută de argumente tehnice de specialitate şi medicale, de natură epidemiologică, care evidenţiază trendul pozitiv al evoluţiei infecţiilor cu COVID -19 în judeţul Suceava în perioada 26.04.2020- 11.05.2020, a fost de solicitare a ridicării măsurii de carantinare a municipiului Suceava şi a celor 8 localităţi limitrofe, fiind supusă analizei membrilor CJCCI Suceava. Faţă de datele prezentate, luând în considerare evoluţia infecţiilor cu COVID -19 la nivelul judeţului, inclusiv în zona carantinată, motivat de precizările conducerii spitalului judeţean în ceea ce priveşte asigurarea resursei medicale, în unanimitate s-a decis emiterea unei Hotărâri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă prin care să se propună ridicarea măsurii de carantinare a municipiului Suceava şi a celor 8 comune limitrofe”, se arată într-un comunicat de presă, de luni, al Prefecturii Suceava.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o hotărâre prin care a aprobat propunerea DSP Suceava, propunere care va fi înaintată Institutului Naţional de Sănătate Publică spre avizare, şi autorităţilor centrale spre analiză, în vederea adoptării unei măsuri.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni seară, la Digi 24 că o decizie privind ridicarea carantinei în Suceava nu a fost luată.
”În urma studiilor făcute de INSP care ne arată şi numărul de cazuri noi, numărul de decese, numărul de cazuri în terapie intensivă, focarul în evoluţie, se poate decide ridicarea carantinei în oraşul Suceava. Încă nu am luat o asemenea decizie, urmează să avem o informare a INS. Se va discuta cu Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă sau în Grupul Tehnic şi atunci se va lua o decizie”, a declarat Tătaru.
Ministrul a spus că un secretar de stat a fost trimis la Suceava, iar maine va primi de la acesta o serie de răspunsuri în urma vizitei.
”S-a discutat reluarea unei anchete epidemiologice care se oprise. De la început nu mai aveai cum să le reiei, dar măcar de la momentul în care eram noi acolo s-a discutat foarte mult de refacerea unor circuite epidemiologice în spitalul judeţean din Suceava, s-a discutat foarte mult de evaluarea personalului şi atunci s-a făcut o triere a lor, care erau afectaţi, care erau în izolare, care au fost negativi şi trebuiau să respecte nişte reguli, s-a discutat foarte mult de implicarea DSP, de implicarea manegementului, autorităţilor locale. Sunt răspunsuri pe care le voi afla mâine dimineaţă”, a mai spus Tătaru.
În baza Ordonanţei Militare nr. 6/30.03.2020, municipiul Suceava şi opt localităţi limitrofe au intrat în carantină în urma numeroaselor cazuri de infecţii cu COVID- 19, mai ales în rândul personalului medical de la Spitalul Judeţean Suceava.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, în judeţul Suceava au fost înregistrate 3.272 cazuri de infectări cu noul coronavirus, cele mai multe din ţară într-un singur oraş.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.