Autorităţile de sănătate publică din judeţul Braşov au raportat, pentru săptămâna 4-10 noiembrie, 11 cazuri de gripă clinică, numărul fiind de peste cinci ori mai mare faţă de cel raportat în săptămâna anterioară. Cei mai mulţi dintre pacienţii diagnosticaţi cu gripă sunt copii sub 15 ani, unul dintre aceştia fiind bebeluş.
”În judeţul Braşov, în perioada 04.11.2024 – 10.11.2024, săptămâna 6 de supraveghere din sezonul 2024-2025, au fost raportate: 1.891 cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), spre deosebire de săptămâna anterioară când au fost raportate 1.809 cazuri; 11 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 2 cazuri din a cincea săptămână de supraveghere (28.10-03.11.2024)”, informează, miercuri, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Statisticile publicate de instituţie arată că opt dintre cei 11 pacienţi diagnosticaţi cu gripă clinică sunt copii cu vârste sub 15 ani, unul dintre ei fiind bebeluş. Niciunul dintre bolnavii de gripă nu a necesitat internare şi niciunul dintre cazuri nu a fost confirmat prin analize de laborator.
De asemenea, săptămâna trecută, în judeţul Braşov au fost înregistrate 1.526 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, comparativ cu 1.511 cazuri în săptămâna 28 octombrie - 3 noiembrie, precum şi 354 de cazuri de pneumonii, comparativ cu 296 de cazuri în a cincea săptămână de supraveghere din sezonul rece.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.