Două centre de îngrijire a vârstnicilor şi o firmă de catering care livra mâncare unor grădiniţe, toate din nord-vestul ţării, au fost amendate de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu 45.000 de lei, fiind găsite mai multe nereguli, printre care produse expirate, vitrine frigorifice murdare şi toalete degradate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
ANPC a transmis, marţi, că reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj au făcut verificări la operatorii economici care oferă servicii de îngrijire a persoanelor vârstnice şi catering, în judeţul Sălaj. 
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Astfel, au fost verificaţi următorii operatori economici: Asociaţia Haller – Centru de îngrijire a persoanelor vârstnice ”Sf. Vineri”, Zalău; Centrul de Servicii Sociale ”Sfântul Gheorghe”, Românaşi; SC  Conta Cata SRL – servicii de catering.
 
“Sunt îngrozit de modul în care unii operatori economici care prestează servicii de îngrijire a persoanelor vârstnice găsesc să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale. Încălcând flagrant legea, le oferă acestora produse expirate şi îi cazează în condiţii insalubre şi mai sunt şi plătiţi pentru asta. Fac un apel către aparţinătorii acestor persoane! Să analizeze cu multă atenţie locul pe care-l aleg pentru ca părinţii sau bunicii lor să-şi trăiască anii bătrâneţii şi să ne sesizeze ori de câte ori constată că lucrurile nu sunt în ordine”, a declarat vicepreşedintele ANPC, Sebastian Hotca. 
 
FOTO: ANPC
FOTO: ANPC
 
Astfel, la Asociaţia Haller şi Centrul de Servicii Sociale ”Sfântul Gheorghe” (centre în care beneficiază de servicii de îngrijire socială 100 de vârstnici) comisarii au găsit produse alimentare expirate, folosite ca materie primă; preparate fără elemente de identificare-caracterizare; folosirea unor vitrine frigorifice, pentru depozitarea produselor şi preparatelor, insalubre, cu pete de rugină; utilizarea veselei din plastic şi a unor ustensile de lucru cu mânere de lemn sau plastic; folosirea unor coşuri/tomberoane pentru reziduuri fără capace, în zona de preparare; utilizarea unor toalete în stare de degradare.
 
De asemenea, la SC Conta Cata SRL echipele de control au găsit produse alimentare expirate, folosite ca materie primă; preparate fără elemente de identificare-caracterizare; utilizare unui spaţiu de depozitare a materiilor prime neconform; efectuarea transportului cu un autovehicul neigienizat ce prezintă o stare avansată de degradare. 
 
FOTO: ANPC
FOTO: ANPC
 
ANPC a precizat că această firmă oferea servicii de catering pentru trei grădiniţe: Grădiniţa cu program prelungit ”Dumbrava minunată” Zalău, Grădiniţa cu program prelungit Nr. 5 şi Nr. 7, Zalău şi Grădiniţa Creştină ”David”, Zalău, unde sunt şcolarizaţi aproximativ 200 de copii. 
 
În urma neregulilor găsite au fost date cinci amenzi în valoare totală de 45.000 de lei, au fost oprite de la comercializare peste 260 de produse alimentare neconforme şi a fost interzis transportul produselor alimentare finite cu autoturismul neconform al firmei de catering.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.