Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, care instrumentează dosarul privind eliberarea de certificate false privind vaccinarea anti-COVID, au afirmat, în faţa instanţei care a judecat propunerea de arestare preventivă a patru dintre inculpaţi, că există posibilitatea ca urmărirea penală în acest dosar să fie extinsă. Două dintre cadrele medicale inculpate în dosar au recunoscut în totalitate faptele, iar avocaţii lor au anunţat, în faţa instanţei, că, dacă se va ajunge la judecata pe fond a cauzei, acestea vor urma procedura simplificată.
Există "cel puţin indicii privind necesitatea extinderii urmării penale în cauză”, a afirmat procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova în faţa instanţei de apel care a judecat propunerea de arestare preventivă a patru dintre inculpaţii din dosarul certificatelor false de vaccinare anti-COVID. Informaţia apare în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Ploieşti care a decis să respingă propunerea de arestare a patru inculpaţi şi să menţină controlul judiciar stabilit pe numele acestora de către Tribunalul Prahova.
Conform aceluiaşi document, avocatul care îi reprezintă pe doi dintre inculpaţi a arătat că aceştia au recunoscut în totalitate faptele şi că, dacă se ajunge la judecarea pe fond a cauzei, vor solicita procedura simplificată.
"Inculpaţii de la bun început au colaborat cu organele de anchetă, au recunoscut şi regretat săvârşirea faptelor. În situaţia în care dosarul va ajunge pe fondul cauzei, procedura pe care o vor urma va fi cea simplificată”, a arătat în faţa instanţei avocatul a doi dintre inculpaţi, conform încheierii de şedinţă a Curţii de Apel Ploieşti.
Potrivit Codului de Procedură Penală, un inculpat poate recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicita ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În acest caz, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile privitoare la acest aspect nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţie pe viaţă, mai prevede Codul de Procedură Penală.
În cadrul dezbaterii de la Curtea de Apel Ploieşti din dosarul certificatelor false de vaccinare s-a luat în discuţie şi opinia unui judecător de la Tribunalul Prahova care a decis să respingă arestarea preventivă a inculpaţilor explicând, printre altele, că "nu poate avea în vedere concluzia exprimată de procurorul de caz în cuprinsul Referatului cu propunere de arestare potrivit căreia «activitatea infracţională derulată de inculpaţi este de natură să pună în pericol inclusiv sănătatea populaţiei în condiţiile liberei circulaţii a celor pretins vaccinaţi», având în vedere că nu există studii care să ateste că o persoană vaccinată nu ar mai putea deveni purtătoare a virusului şi nu l-ar mai putea transmite altor persoane”.
Procurorul a dat o replică judecătorului în urma acestei afirmaţii din încheierea de şedinţă a Tribunalului Prahova.
"Analizarea eficienţei vaccinării excede cadrului procesului penal pornit în cauză şi nu este de competenţa organelor judiciare să stabilească dacă programele de vaccinare implementate în România, ca de altfel pe plan mondial, sunt sau nu în măsură să combată eficient pandemia”, a susţinut anchetatorul în faţa instanţei de apel.
Reprezentantul Ministerului Public a mai susţinut că periculozitatea inculpaţilor rezultă prin faptul că, prin acţiunile lor, contrar atribuţiilor de serviciu şi în schimbul unor sume de bani, "au creat aparenţa că un număr semnificativ de persoane a fost imunizat”.
În cele din urmă, Curtea de Apel Ploieşti a menţinut controlul judiciar dispus faţă de cei patru inculpaţi pentru care Parchetul a cerut arestarea preventivă. Un al cincilea inculpat este cercetat tot sub control judiciar, procurorii nesolicitând arestarea preventivă pe numele său din cauză că tatăl său a murit chiar în perioada în care dosarul ajungea la instanţă, iar el a trebuit să îi ridice trupul de la morgă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.