Direcţia de Sănătate Publică Timiş a transmis că femeia depistată pozitiv cu coronavirus, la Timişoara, a vizitat localitatea San Giovani Bianco din Italia, aflată la 30 de kilometri de Bergamo. Autorităţile încearcă acum să afle cu cine a luat aceasta contact după revenirea în ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Direcţia de Sănătate Publică Timiş a luat la cunoştinţă astazi, în jurul orei 14.00, de pozitivarea testului pentru COVID 19 efectuat de catre Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş Timişoara unei persoane de 38 ani, sex feminin, care a vizitat localitatea  San Giovanni Bianco, aflată la 30 km de Bergamo, în perioada 19-20.02.2020”, se arată într-un comunicat al DSP Timiş.

Începând din data de 25 februarie, femeia a prezentat tuse, iar două zile mai târziu s-a prezentat la spital unde a fost consultată.

”Din informaţiile noastre, începând cu data de  25.02.2020 persoana în cauză a prezentat subfebrilităţi şi tuse rară iar  în 27.02.2020 s-a prezentat în Ambulatoriul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara. A fost consultată şi i s-a făcut testul pentru gripa sezonieră, care a ieşit negativ. Totodată, i s-au recoltat probe pentru testarea COVID-19, având în vedere istoricul de calatorie relativ recent în Italia, ulterior fiind lăsată la domiciliu. Astăzi în 28.02.2020 au fost prelucrate probele pentru testarea COVID-19 şi rezultatul a fost pozitiv”, mai arată sursa citată.

Potrivit DSP Timiş, femeia locuieşte singură.

”Direcţia de Sănătate Publică Timiş, a anuntat Servicul 112 în vederea transportului persoanei în cauză în condiţii de siguranţă la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş Timişoara, conform metodologiei. Din primele informaţii obţinute de la pacientă, aceasta locuieşte singură. Prin personalul de specialitate, Direcţia de Sănătate Publică Timiş a demarat de urgenţă ancheta epidemiologica, deplasandu-se la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş Timişoara pentru a obţine primele informaţii în vederea stabilirii contacţilor. Ancheta se află în desfăşurare”, mai arată DSP timiş, în comunicat.

Încă două cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate în România, a anunţat vineri secretarul de stat în MS Nelu Tătaru. Este vorba despre un bărbat din Maramureş şi despre o femeie din Timiş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.