Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că programele anti-drog din şcoli nu au fost neapărat implementate de specialişti pe prevenţie, aceştia fiind psihologii. El a adăugat că de această chestiune s-au ocupat medicii, care sunt importanţi, dar pentru tratamentul acestei situaţii, nu pentru prevenirea acesteia. David a explicat că doreşte să regândească această strategie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ministrul Educaţiei a fost întrebat, vineri, la Antena 3 CNN, cum va face să ţină drogurile departe de elevi şi de şcoală. 
”Este o problemă majoră. Acum, sigur, o să vă spun un truism. Trebuie să colaborăm şi cu celelalte ministere, cu Ministerul Internelor şi aşa mai departe. Sigur că o să o facem. De exemplu am reuşit de multe ori, gândiţi-vă cu măsurile care s-au luat astfel încât fast-food-urile să nu fie în zona şcolilor.  Adică păreau măsuri foarte restrictive, dar care totuşi au funcţionat. Dar întorcându-mă din nou la comportamentul legat de consumul de droguri, cred că consilierea este foarte importantă, prevenţia este foarte importantă, iar prevenţia trebuie făcută de specialişti”, a afirmat ministrul Educaţiei.
El a precizat că programele existente nu au fost implementate de specialişti pe prevenţie. 
”Vă spun, de multe ori programele pe care le-am avut nu au fost neapărat implementate de specialişti, că noi am dus specialişti dar care nu erau pe prevenţie. Dacă vrei să modifici comportamente şi atitudini faţă de droguri şi consumul de drog, îţi trebuie oameni care se pricep la modificări cognitiv-comportamentale. Ăştia sunt psihologii. Ei n-au avut un rol principal în prevenţie. Noi am dus specialişti cum au fost medicii, foarte importanţi, dar medicul este important după ce ai ajuns să consumi drogul. Medicul este important pentru tratamentul acestei situaţii, nu pentru prevenţia ei. Deci am de gând un pic să regândesc acest lucru, astfel încât să fie implicaţi specialiştii pe nivelul la care se pricep. şi mai mult. Aş vrea ca acest comportament să fie pus într-o strategie naţională mai largă legată de stilul de viaţă sănătos. Este vorba sigur şi de consum”, a declarat Daniel David.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.