Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost întrebat cum îşi explică faptul că trei organisme care au făcut verificări la Spitalul Sfântul Pantelimon în urma acuzaţiilor privind decese suspecte nu au descoperit nicio neregulă, iar procurorii au reuşit să adune dovezi în baza cărora să obţină mandate de percheziţie în acest dosar. „Parchetul, spre deosebire de aceste trei entităţi, cu care am colaborat de-a lungul întregii anchete (...) au alte mijloace de probaţiune la dispoziţie pe care nimeni altcineva nu le are decât Parchetul, de asta e Parchet, poate să ceară înscrisuri, poate să facă percheziţii informatice, au fost acasă la persoane, noi nu putem să facem lucrurile astea”, afirmă ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Cele trei anchete diferite au fost pe teme diferite. (...) Corpul (de control al Ministerului Sănătăţii – n.r.) este parte administrativă, partea profesională a verificat-o Colegiul Medicilor şi comisia internă a spitalului. Eu sunt ministrul Sănătăţii. Din moment ce aceste trei entităţi au emis rapoarte scrise, semnate şi asumate în care ei nu au găsit nereguli în modul de administrare a spitalului sau în modul de acordare a serviciului medical, eu nu puteam să am o altfel de opinie decât coincidentă cu aceste rezultate. Parchetul, spre deosebire de aceste trei entităţi, cu care am colaborat de-a lungul întregii anchete (...) au alte mijloace de probaţiune la dispoziţie pe care nimeni altcineva nu le are decât Parchetul, de asta e Parchet, poate să ceară înscrisuri, poate să facă percheziţii informatice, au fost acasă la persoane, noi nu putem să facem lucrurile astea. Dar nici nu pot să mă antepronunţ am citit şi eu al doilea comunicat al Parchetului, am văzut nişe fapte grave şi eu sunt, personal, afectat de ceea ce am citit acolo”, a afirmat Alexandru Rafila, joi, într-o conferinţă de presă. 
Acesta se arată convins că procurorii vor avea „o consultare profesională cu oameni din domeniul respectiv care să poată să le valideze sau care să le dea o concluzie care să fie corectă în ceea ce priveşte evaluarea situaţiei care a existat în momentul acela în Spitalul Pantelimon”.
Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris
„Trebuie totuşi să lăsăm justiţia să-şi facă treaba şi să avem o hotărâre a instanţei care să spună care este realitatea. (...) Asta a fost realitatea. Dumneavoastră îmi cereţi mie să explic de ce nişte oameni care sunt profesionişti au făcut o evaluare, au ajuns la rezultatul acestei evaluări şi-au asumat rezultatul acestei evaluări, şi dumneavoastră îmi cereţi mie să explic de ce au făcut lucrul ăsta. Pentru că asta a fost ceea ce au descoperit ei la momentul respectiv. Probabil că au greşit, dar lăsaţi totuşi instanţa să se pronunţe, eu, personal, nu vreau să mă antepronunţ”, a mai afirmat Alexandru Rafila.
Întrebat dacă crede că s-a încercat muşamalizarea situaţiei din spital, ministrul a răspuns: „nu am niciun element ca să confirm că s-a încercat muşamalizarea acestei situaţii, noi nu încercăm în niciun fel să o facem, buna colaborare cu Parchetul o demonstrează, nu numai în acest caz, în toate cazurile în care au existat suspiciuni, fie de corupţie fie de alt gen”.

Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, în 1 mai, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces despre care se discuta la acel moment nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat de a suprima viaţa unui pacient.

Doi medici de la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Sfântu Pantelimon din Bucureşti acuzaţi de omor calificat cu premeditare au fost reţinuţi în urma morţii unui pacient de 54 de ani căruia i-au scăzut nejustificat doza de noradrenalină.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.