Peste 140.000 de pacienţi s-au prezentat în 2018 în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, cu aproape 7500 mai mult decât în 2017. Cea mai aglomerată lună a fost august, cu peste 15.000 de prezentări, iar cea în care au venit cei mai puţini pacienţi a fost februarie – 10.000 de persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Managerul unităţii spitaliceşti, Cătălin Grasa, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că în 2018 au fost externaţi din spital 55.654 de pacienţi, faţă de 55.561 de pacienţi externaţi în 2017.

El a precizat că cei mai mulţi pacienţi au fost internaţi prin urgenţă - 65,88%, cu trimitere de la medicul specialist - 24,55% şi cu trimitere de la medicul de familie - 9,05%.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cătălin Grasa a spus că, din punct de vedere al numărului de pacienţi trataţi, cu cele mai multe cazuri sunt secţiile: Pediatrie – 7.503, Obstetrică Ginecologie  - 7.492,  Medicină Internă – 6.762, Cardiologie – 3.617,  Neurologie – 3.294.

Totodată, aproape 80 la sută din totalul pacienţilor externaţi pe secţiile cu profil chirurgical, au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale, cifra fiind mai mare cu aproape 13 la sută decât media naţională, a menţionat managerul Spitalului Judeţean Constanţa.

El a menţionat că o creştere mare s-a înregistrat la Unitatea de Primire Urgenţe. Astfel, dacă în 2017 au fost consultate de medicii din UPU 133.000  de persoane, anul trecut numărul acestora a ajuns la 140.449.

Coordonatoarea Unităţii de Primire Urgenţe, Rodica Tudoran, a afirmat că anul trecut prezentările în UPU au fost între 10.000 în februarie şi 15.000 în august.

“Media lunară a prezentările este de 12.000 de cazuri pe lună, dar avem o lună în care am avut 10.000 de prezentări – februarie. Vă puteţi închipui care este presiunea pe Unitatea de Primire Urgenţe în luna august, în care am avut peste 15.000 de prezentări? În acelaşi spaţiu, cu personalul pe care îl avem şi care în lunile de vară nu îşi ia concediu de odihnă”, a afirmat Rodica Tudoran.

Managerul unităţii medicale consideră că ar mai fi nevoie şi de alte spitale de stat în Constanţa, la o populaţie de un milion de locuitori din regiunea Dobrogea. 

“Avem o activitate mai mult decât laborioasă, încărcată, demonstrând încă o dată că judeţul Constanţa ar trebui să beneficieze şi de alte structuri de stat medicale, fiind prea mic pentru nevoile regiunii Dobrogea, vorbim de un milion de locuitori”, a mai spus Cătălin Grasa.

Spitalul  Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa dispune de 1.300 paturi spitalizare continuă si 78 paturi de spitalizare de zi. Unitatea furnizează servicii medicale spitaliceşti continue, de zi, în cabinete din cadrul ambulatorului integrat al spitalului şi cabinetele medicale de specialitate, în Centrul de Hemodializă, precum şi în Unitatea de Primiri Urgenţe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.