Un adolescent de 15 ani s-a înecat sâmbătă după amiază într-un lac din judeţul Constanţa, el fiind scos din apă de scafandri, iar cadrele medicale au făcut manevre de resuscitare, fără a reuşI să-l salveze. La operaţiune a participat şi elicopterul SMURD.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Ana Maria Stoica, a declarat că echipele de intervenţie au fost solicitate să salveze un adolescent dispărut în lacul Istria.
„Am fost solicitaţi să intervenim pentru căutarea-salvarea unui tânăr de 15 ani dispărut în lacul Istria. La faţa locului au fost alertaţi 11 scafandri, elicopterul SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Băiatul a fost găsit, scos la mal şi predat echipajului de medici. A început protocolul de resuscitare, din păcate însă acesta a fost declarat decedat”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.


Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.