Statul român şi serviciile secrete din ţara noastră ar trebui să înceapă să se întrebe dacă nu cumva e periculos să le mai furnizeze americanilor informaţii sensibile, pentru că există riscul ca acestea, sub Administraţia Trump, să le fie pasate mai departe ruşilor, avertizează Radu Carp, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, într-un dialog cu News.ro. Decizia de a nu mai livra informaţiile sensibile către SUA a fost deja luată în Norvegia, iar alte ţări europene discută în mod deschis despre pericolul ca datele secrete să fie date Moscovei de noua conducere de la Washington.
România e inertă, din păcate, în relaţia cu noua administraţie de la Washington, observă profesorul Radu Carp. Acesta dă şi câteva sugestii: pentru a ne atinge obiectivul păstrării prezenţei americane în ţara noastră, Preşedinţia, guvernul şi Ministerul de Externe ar fi trebuit deja să analizeze cu maximă atenţie primul document dat publicităţii de Administraţia Trump, în care arată obiectivele noii administraţii. Trebuie depuse eforturi pentru a le arăta americanilor că scutul de la Deveselu e important pentru a ţine în frâu Iranul, iar baza de la Kogălniceanu este foarte utilă, de asemenea, pentru zona Europei de Sud-Est şi a Orientului Mijlociu. Polonezii fac deja asta, remarcă interlocutorul.
Autor a numeroase cărţi şi lucrări de specialitate, Radu Carp face pentru News.ro şi o analiză a situaţiei politice din România. Profesorul explică deriva din discursul premierului Marcel Ciolacu prin rezultatele îngrijorătoare ale analizelor interne din PSD. Publicul acestui partid alunecă spre extremism şi izolaţionism. O parte importantă a electoratului PSD a votat cu Călin Georgescu astă-toamnă şi e foarte probabil să voteze cu Ponta în luna mai.
În condiţiile în care Crin Antonescu, candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR, întârzie să „decoleze“ în sondaje, Ciolacu recurge la declaraţii de tip AUR într-o încercare oarecum disperată de a readuce electoratul PSD alături de partid. Pentru liderul PSD, evitarea unei finale Nicuşor Dan – George Simion e vitală. Dacă se va ajunge acolo, atunci soarta politică a lui Ciolacu e pecetluită, spune profesorul Radu Carp.
„O foarte mare parte dintre membrii PSD au votat cu domnul Georgescu. Cred că analizele de acest tip sunt făcute în interiorul PSD şi datele sunt destul de îngrijorătoare, adică electoratul PSD a fost atras mai mult de oferta acestui tip de discurs. Şi cred că, pe baza acestor constatări, Ciolacu simte în ceafă respiraţia grea a domnului Ponta“
Matei Udrea: Domnule profesor Radu Carp, vă mulţumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu. Aş vrea să intrăm într-un prim subiect contondent: ce să înţelegem din decizia Statelor Unite de a amâna ridicarea vizele pentru România? E pur şi simplu o măsură birocratică sau un semnal politic că Washingtonul abandonează România?
Radu Carp: În primul rând, eu am citit cu atenţie comunicatul care a fost dat de Departamentul de Stat şi el este formulat destul de ambiguu. Nu se spune nimic despre alegerile din România, nu se spune nimic despre care sunt paşii următori. Nici măcar nu este folosit termenul „suspendare“, care, de fapt, nici nu există. Este vorba de un fel de amânare şi comunicatul este redactat ca şi cum ar fi vorba de unele probleme tehnice. Dar nu cred că este vorba doar de probleme tehnice, pentru că ar trebui să comparăm cu ce s-a întâmplat cu un sistem similar care este implementat în momentul de faţă de Marea Britanie. Marea Britanie, la fel, cere nu neapărat o viză, ci ceea ce ar fi urmat să ceară Statele Unite după ridicarea acestui regim, respectiv un fel de aplicaţie electronică. Ori, dacă comparăm cele două procese, vedem că Marea Britanie a anunţat nişte termene şi s-a ţinut de ele. Ba chiar, la un moment dat, a existat o sincopă în sistem, dar s-a comunicat prompt din partea ambasadei când se va remedia şi în ce fel. În cazul comunicatului din partea Statelor Unite, nu vedem un orizont de timp, ceea ce ridică semne de întrebare cum că ar fi vorba doar de o chestiune tehnică. Pentru că, să fim serioşi, Statele Unite au pus la punct un sistem IT foarte bun şi nu cred că se pune problema de a fi o defecţiune pe termen lung. Deci cred că există şi motive politice, dar ele nu sunt enunţate. Nici nu aveau cum să fie enunţate, pentru că în momentul de faţă am ieşit din logica unei eventuale reluări a unui tur doi, a unei refaceri integrale a alegerilor şi s-a intrat într-o altă logică, a unui ciclu electoral în care domnul Călin Georgescu nu participă. În aşa fel încât chiar şi susţinătorii domniei sale ar fi fost foarte greu să promoveze un argument pe canale oficiale. Cred că Statele Unite au o politică, în momentul de faţă, foarte clară: doresc să arate cu degetul spre Europa şi să spună că adevărata democraţie este cea din Statele Unite, iar în Europa nu sunt la putere anumite partide radicale. Am văzut asta în Germania, am văzut în România, vedem prin relaţiile privilegiate cu Ungaria, unde la putere e un asemenea partid radical. Deci cred că asta este agenda asumată de o parte mai radicală a republicanilor. Dar cred că asta va crea diviziuni în interiorul Administraţiei Trump, pentru că port-fanionul acestei politici, domnul J.D. Vance, a suferit până acum eşecuri în relaţia cu Germania şi cu România, a suferit un eşec usturător în relaţia cu Canada. Chiar opoziţia conservatoare din Canada nu mai are suflu în momentul de faţă, iar liberalii, aflaţi la putere prin schimbarea de ştafetă, prin aducea la putere a domnului Mark Carney, au dovedit faptul că planurile domnului Vance şi ale republicanilor americani, în general, pe această linie, nu au niciun succes. Deci, cred că în şase luni vom asista la o redefinire a relaţiei cu aceşti parteneri şi o diminuare a încercărilor de a influenţa peisajul politic intern din alte ţări. De altfel, Donald Trump a şi dat un semnal zilele trecute, cum că nu ar dori să se alieze Canada cu Uniunea Europeană împotriva SUA, adică exact ce se întâmplă în momentul de faţă!
Matei Udrea: Noul premier canadian, despre care aţi vorbit şi dumneavoastră, spune că vechea relaţie pe care a avut-o Canada cu Statele Unite, bazată pe integrare, s-a încheiat. Toată lumea spune că, de fapt, este vorba efectiv de un divorţ geopolitic şi nu doar de nişte mărunte certuri politice.
Radu Carp: Aşa este! Canada este foarte supărată pe Statele Unite. Şi are motive! De ce? Pentru că industria auto din Canada cu cea din Statele Unite erau foarte interdependente. Ori, prin impunerea acestor tarife, practic, sunt loviţi nu doar producătorii auto, ci şi întreaga industrie! O întreagă industrie care livrează componente pentru maşini. Şi aşa era o problemă pe plan global cu inflaţia de maşini fabricate în Europa, în sensul că erau destul de multe stocuri. În momentul de faţă, o întreagă industrie trebuie să se reprofileze, iar Canada a primit foarte prost această chestiune legată de tarife, dar şi la modul general problema tarifelor. Cam astea sunt comentariile în Canada, din câte văd: cum că, de fapt, orientarea Statelor Unite nu este una de moment, ci Canada ar trebui să-şi găsească alţi parteneri. Domnul Carney a şi spus că ar trebui să îşi întărească relaţiile cu Japonia, cu Coreea de Sud, cu Uniunea Europeană. Deci se schimbă lucrurile în mod fundamental. Nu e vorba doar de o relaţie proastă la nivel de lideri, ci Canada încearcă să se adapteze rapid. Nu are timp să aştepte o altă administraţie la Washington, are nevoie de o economie puternică chiar acum. Iar domnul Carney, prin experienţa sa de fost guvernator în Marea Britanie şi în Canada, ştie foarte bine că economia nu poate sta nici măcar o zi pe loc.
„Nimeni nu reuşeşte să înţeleagă de ce Statele Unite doresc să reducă prezenţa militară în condiţiile în care nu o înlocuiesc printr-o prezenţă economică. Ceea ce putem face este să oferim argumente în favoarea unei prezenţe militare americane cât mai susţinute în România. Avem o fereastră de timp până în luna iunie, până la Summitul NATO de la Haga, să formulăm argumente mult mai solide decât în prezent“
Matei Udrea: Domnule profesor, în momentul ăsta mai putem vorbi despre un parteneriat strategic între România şi Statele Unite? Şi, în general, între Europa şi Statele Unite?
Radu Carp: Păi, în primul rând, cred că trebuie să vorbim despre parteneriatul strategic între România şi Statele Unite. Acest parteneriat strategic a fost oferit României, iniţial, în compensaţie cu faptul că România nu a fost primită în primul val al NATO, deşi a existat un curent favorabil foarte puternic la acea perioadă. Treptat, Statele Unite au realizat că România este un partener de încredere şi din punct de vedere militar, dar şi politic şi economic. Treptat, Statele Unite au realizat poziţia cu totul privilegiată a României din punct de vedere geopolitic în regiune şi aşa s-a constituit acest parteneriat strategic. E vorba de un parteneriat cu mai multe viteze, în sensul că pe plan militar este foarte bun, pe plan politic este foarte bun – sau, cel puţin, a fost până pe 20 ianuarie – însă pe plan economic lucrurile nu stau chiar aşa. Sunt foarte multe investiţii americane în sectoare de vârf care lipsesc din România. Aici este şi vina României pentru că nu a atras atenţia asupra posibilităţilor foarte mari de dezvoltare. Dar putem spune că, raportat la alte ţări din Europa, este într-adevăr un parteneriat strategic. Un parteneriat strategic nu poate fi distrus nici măcar în primele 100 de zile ale Administraţiei Trump. Nu poate fi nici adus la noi culmi, să zicem, dacă s-ar dori acest lucru la Washington şi la Bucureşti. Există o inerţie a acestui parteneriat. În momentul de faţă, cred că Statele Unite au un interes mai mic faţă de Europa, în general, şi România este într-un fel victimă colaterală. Dar Statele Unite au un interes în continuare pentru ţările care s-au dovedit a fi parteneri veritabili, respectiv Polonia şi România. Dacă Polonia a ştiut să-şi cultive relaţiile chiar şi în era Trump, noi încă suntem deficitari la această relaţie, n-am ştiut să găsim acel canal de comunicare la Washington. Se spune, în general, că nu am găsit pentru că n-ar fi o putere radicală la Bucureşti. Dar Polonia a reuşit să aibă întrevederi şi la nivel de preşedinte, şi la nivel de prim-ministru! Cu toate riscurile: domnul Tusk (premierul Poloniei – n. red.) a fost primit 10 minute, domnul Sikorski (ministrul de Externe – n. red.) a fost denumit un om mărunt (de către Elon Musk – n. red.), deci Polonia şi-a asumat riscul ăsta, de a fi tăvălită pe jos de anumiţi politicieni radicali din Statele Unite. Şi-a asumat acest risc pentru a-şi menţine această relaţie strategică. Cred că România trebuie să se reorienteze rapid în a vedea cum poate să promoveze acest parteneriat strategic. Şi aici observ că există o inerţie şi la Bucureşti, şi la nivelul ambasadei noastre, în sensul că este clar, în acest moment, că prezenţa militară americană este foarte importantă pentru Washington, dar nu neapărat pentru a apăra Europa de Rusia, ci pentru a limita eventuale pericole venind din zona Iranului! Scutul de la Deveselu, de exemplu, este important pentru relaţia între Statele Unite şi Iran. Baza militară de la Kogălniceanu şi-a dovedit utilitatea în Orientul Mijlociu, în Irak şi în Afganistan. Chiar recent, anul trecut, şi-a dovedit utilitatea prin zborurile efectuate în Cipru. Deci noi nu trebuie să vedem parteneriatul strategic cu Statele Unite ca fiind exclusiv îndreptat împotriva Rusiei. Sigur că noi avem acest interes vital, să ne apărăm de Federaţia Rusă. Însă Statele Unite au, în momentul de faţă, în primul rând interesul de a se proteja faţă de Iran. Şi cred că ar trebui să avem o strategie mai inteligentă. Am văzut, de exemplu, domnul Sikorski a adus o dronă Shahed la Washington şi a spus: „Avem un adversar comun, Iranul!“. Aşa rămâne acest parteneriat strategic: încercând să evidenţiem riscuri comune! A apărut recent un document în care, pentru prima dată, Administraţia Trump vorbeşte despre riscuri, ameninţări, care este noua viziune la Washington. Aş studia foarte atent acel document la nivel de Preşedinţie, de Guvern şi de Minister de Externe, iar de acolo aş selecta exact acele riscuri pe care le simţim şi noi! Cred că încă nu s-a făcut o analiză a acestui document, din păcate!
Matei Udrea: Înţeleg din răspunsul dumneavoastră, indirect, că nu vă temeţi de o evacuare a trupelor americane din România.
Radu Carp: Aici este o altă chestiune. Dacă am spus că scutul de la Deveselu şi baza de la Kogălniceanu reprezintă puncte strategice pentru orice fel de abordare americană în regiunea Europa plus Orientul Mijlociu, în ceea ce priveşte prezenţa trupelor, aici lucrurile sunt puţin diferite. De ce: Statele Unite au redus masiv numărul total de trupe dislocate în afara teritoriului SUA, din motive care ne scapă. Nimeni nu reuşeşte să înţeleagă de ce Statele Unite doresc să reducă această prezenţă militară în condiţiile în care nu le înlocuiesc printr-o prezenţă economică mai susţinută în acele zone, de exemplu. Statele Unite au unificat structuri de comandă care înainte apărau anumite zone. S-a preferat unificarea lor. Deci există o dinamică a Pentagonului pe care nimeni nu o înţelege! Poate în afară de domnul Hegseth (secretarul american al Apărării – n. red.), nu ştiu. Şi asta înseamnă că Statele Unite, mai devreme sau mai târziu, vor efectua această rotaţie a trupelor în Europa. Vor fi afectate trupele americane din România? Vor fi afectate toate trupele? Vor fi afectate doar cele staţionate în Germania? Vor fi afectate toate ţările europene unde se găsesc trupe americane? Asta încă nu ştiu! Şi cred că ceea ce putem face este să oferim argumente în favoarea unei prezenţe militare americane cât mai susţinute în România. Şi cred că avem o fereastră de timp până în luna iunie, până la Summitul NATO de la Haga, să formulăm noi argumente mult mai solide decât în prezent pentru o prezenţă mai mare a trupelor americane în România, pentru că – şi asta este important de subliniat – o prezenţă americană este o prezenţă de descurajare faţă de orice ameninţare străină! Dar mare atenţie! Aici există un aspect al parteneriatului care nu se discută. Am fost recent în Norvegia şi acolo există o preocupare foarte serioasă legată de împărtăşirea de informaţii către Statele Unite! Este un aspect extrem de sensibil, care nu se discută absolut deloc în România, pentru că ecuaţia parteneriatului strategic a fost următoarea: vor fi trupe americane în România, iar în contrapartidă, România oferă informaţii sensibile din zona Orientului Mijlociu! Ambasadorul României în SUA a şi spus: România este cel mai mare furnizor de informaţii pentru Statele Unite în ceea ce priveşte regiunea respectivă. Iar în momentul de faţă, în Norvegia, preocuparea era dacă nu cumva aceste informaţii ajung nu doar la beneficiar, ci şi la Moscova? Aici este o evaluare care ar trebui făcută de serviciile de intelligence (serviciile de informaţii – n. red.) din România, pentru că şi ele sunt parte a acestui parteneriat strategic. Ori, cred că întrebarea asta ar trebui pusă în România, în condiţiile în care avem la conducerea comunităţii de informaţii americane o persoană, Tulsi Gabbard, cu simpatii pro-ruse foarte clare. Nu ştiu dacă s-a pus, dar o asemenea abordare trebuie avută în vedere, pentru că, repet, ea este discutată în media, nu este o chestiune ultrasecretă. În alte ţări din Europa, e discutată în mod deschis în media.
„Premierul Ciolacu încearcă să găsească o punte de dialog cu acest tip de electorat care s-ar putea să plece în favoarea domnului Ponta şi să asigure, eventual, o finală în care candidatul coaliţiei să nu ajungă. Şi să avem o finală Nicuşor Dan – George Simion. Aici este temerea domnului Ciolacu, deoarece el ştie că un eşec al lui Crin Antonescu ar însemna automat şi debarcarea asta de la conducerea PSD“
Matei Udrea: E şocant ce spuneţi. Aşadar, ar trebui ca România să se gândească ce tip de informaţii poate furniza SUA astfel încât să nu se întoarcă împotriva sa dacă informaţiile respective ajung la Moscova!
Radu Carp: Exact, exact! Eu vă dau un exemplu: în Norvegia există staţii de radar foarte puternice la graniţa cu Federaţia Rusă. Ei bine, guvernul norvegian a luat decizia prin care informaţiile nu vor mai fi livrate direct Statelor Unite, ci vor fi filtrate de propriile servicii de intelligence! Deci, toată materia cenuşie, să spunem, adunată prin aceste radare va fi întâi filtrată. Adică există un tip de informaţie foarte sensibilă despre care nu este bine să se ştie că Europa Occidentală o are în posesie şi un alt tip de informaţie care poate fi împărtăşit necondiţionat cu partenerii americani. La fel se pune problema în momentul de faţă în legătură cu platformele de extracţie din Marea Nordului! Şi Marea Britanie, şi Norvegia au aceeaşi problemă, anume dacă sistemele IT făcute de Statele Unite şi care protejează aceste extracţii sunt sigure. De exemplu, în momentul de faţă există o analiză, dacă sistemul de protecţie împotriva hackerilor al acestor platforme petroliere este sigur, el fiind asigurat, aşa cum ştim, de Google. Toate datele se adună într-un cloud Google care este, de fapt, o firmă americană. Şi asta este marea temă: este sigur să stochezi datele într-un cloud care aparţine unei firme americane? Sau care ar fi alternativele? Deci sunt probleme pe care, în România, încă nu le discutăm. Noi considerăm că sunt de la sine înţelese, dar au început să apară tipul ăsta de analize. Repet, ele sunt discutate în media foarte deschis în ţările respective, se participă la o dezbatere publică, lucrurile sunt în desfăşurare. Dar trebuie să o avem şi noi! Pentru că, repet, nimic nu este dat la infinit, nu sunt premise care să fie scrise în piatră, aşa, ca Legile lui Moise!
Matei Udrea: Vă aşteptaţi să asistăm în perioada următoare la o voltă a clasei politice româneşti, de data asta către alianţa SUA-Rusia, în detrimentul Uniunii Europene? Am văzut zilele trecute că premierul Marcel Ciolacu a avut o ieşire destul de bizară, l-a atacat public pe ministrul de Externe, spunând că e un diplomat de modă veche. Vă aşteptaţi să asistăm la o nouă reorientare a politicii româneşti în situaţia asta?
Radu Carp: În primul rând, cred că trebuie să înţelegem mai bine ce se întâmplă în interiorul PSD! Pentru că eu am impresia că noi ne uităm mai mult la aceste formaţiuni suveraniste şi scăpăm analiza celui mai important partid, important în sensul că are cea mai mare prezenţă în Parlament. Uităm această analiză a PSD şi uităm faptul că nici până acum nu avem o analiză foarte clară, cât anume din electoratul PSD a votat pentru domnul Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale! Eu sunt convins că o foarte mare parte, pentru că rezultatul PSD de la parlamentare a fost mai bun decât rezultatul domnului Ciolacu. Deci înseamnă că unii membri PSD au votat PSD şi, cu o săptămână înainte, îl votaseră pe domnul Georgescu. Cred însă că analizele de acest tip sunt făcute în interiorul PSD şi datele sunt destul de îngrijorătoare, adică electoratul PSD a fost atras mai mult de oferta acestui tip de discurs. Şi cred că, pe baza acestor constatări, Ciolacu simte în ceafă respiraţia grea a domnului Ponta, care încearcă să recupereze exact acest tip de electorat. Domnul Ponta figurează în sondaje, dacă le cumulăm, cam pe la 8-9%. Ori, a lua 8-9% din start, fără a face nimic, înseamnă că, într-adevăr, există o parte importantă a electoratului PSD care simpatizează cu ideile domnului Georgescu. Şi aici premierul Ciolacu, prin toate gesturile pe care le-a făcut în ultima vreme, încearcă să găsească o punte de dialog cu acest tip de electorat care s-ar putea să plece în favoarea domnului Ponta şi să asigure, eventual, o finală în care candidatul coaliţiei să nu fie prezent. Şi să avem o finală Nicuşor Dan – George Simion. Aici este temerea domnului Ciolacu! Deoarece el ştie că un eşec al lui Crin Antonescu ar însemna automat şi debarcarea asta de la conducerea PSD!
„Marea problemă este că noi nu avem date absolut deloc despre acest contract pentru F-35. Ştim preţul, nu ştim însă condiţiile tehnice. Şi aici cred că trebuie întrebat şi la Ministerul Apărării“
Matei Udrea: Foarte interesantă analiză! Ultima întrebare. A apărut şi la noi această discuţie privind oportunitatea ca România să mai cumpere avioane F-35 de la americani. Declicul s-a produs, ca peste tot, odată cu acel episod când armamentul american de la ucrainieni a fost pur şi simplu dezactivat. După cearta aceea din Biroul Oval dintre Trump şi Zelenski, ucrainenii n-au mai putut să folosească vreo câteva zile sistemele sofisticate de armament. E cazul să se gândească şi România să se reorienteze către armament european?
Radu Carp: E o discuţie foarte complicată, pentru că în momentul de faţă noi nu avem pe plan mondial avioane care să aibă performanţele F-35. Există un singur avion cu performanţe similare, Suhoi-57. Dar evident că nu putem să-l luăm din Federaţia Rusă. Şi avem şi un contract semnat pentru F-35, deci nu avem ceva similar. Aceste avioane franceze Mirage sunt o generaţie inferioară.
Matei Udrea: Mai este Rafale. Toată lumea vorbeşte de Rafale, argumentul fiind că deşi, într-adevăr, nu sunt chiar atât de avansate ca F-35, măcar francezii ne dau garanţia că odată cumpărate sunt ale noastre şi le putem folosi fără să existe un buton de switch-off undeva, la Paris.
Radu Carp: Marea problemă este că noi nu avem date absolut deloc despre acest contract pentru F-35. Ştim preţul, nu ştim însă condiţiile tehnice. Şi aici cred că trebuie întrebat şi la Ministerul Apărării dacă există asemenea clauze sau nu, pentru că în raport cu fiecare ţară există clauze specifice. În raport cu Israelul sunt anumite clauze, în raport cu Canada sunt anumite clauze, în raport cu România, alte clauze. Eu nu spun că acel contract trebuie desecretizat, dar ar trebui, măcar pe lângă componenta aceasta de cost, să avem anumite date tehnice. Să vedem: există o asemenea clauză? Ce alte clauze mai există în contract? Şi aici cred că ar trebui să dea de gândit. Pentru că noi ne-am rezumat la a prelua tipul ăsta de tehnologie integral. Dar sunt ţări care negociază mai bine pentru că produc deja componente pentru tipul ăsta de avioane. Aici ar trebui să ne focalizăm, după părerea mea: ce tip de componente am putea să producem mai mult în România pentru tipul ăsta de avioane, pentru a negocia mai bine. Pentru că, evident, atunci când nu produci nimic din seria respectivă – nu înseamnă că noi nu producem nimic în materie! –, evident că marja ta de negociere este extrem de limitată. Şi aici cred că s-a greşit în ultimii ani. Nu a existat o viziune de ansamblu asupra capacităţilor de producţie în domeniul echipamentului militar în România. S-a mers pe strategia „Merge şi aşa, haideţi să salvăm nişte locuri de muncă!“. Cam asta a fost singura strategie a României în materie.
Matei Udrea: Vă mulţumesc, domnule profesor!
Radu Carp: Cu plăcere!
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
