Consiliului Judeţean Hunedoara doreşte să preia în administrare Termocentrala Mintia, iar în acest sens a avut loc o întâlnire de lucru care a avut ca temă principală identificarea soluţiilor optime pentru acest proiect.
Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, preşedintele CJ Hunedoara a subliniat intenţia de a prelua în proprietate şi administrare Termocentrala de la Mintia, în condiţiile aplicării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Termocentrala Mintia are un rol extrem de important pentru că echilibrează balanţa de energie electrică din centrul şi vestul ţării. Ne menţinem intenţia de a prelua termocentrala, însă cu anumite condiţii. Unele dintre acestea au fost deja identificate, altele urmează să fie stabilite de grupul de lucru creat. Punem condiţii pentru că vrem ca această termocentrală să funcţioneze în continuare pentru acest judeţ, pentru oamenii care beneficiază de serviciile oferite şi pentru angajaţi. Vom solicita o întrevedere domnului ministru al energiei pentru a discuta concret acest subiect”, a declarat preşedintele Laurenţiu Nistor.
Administraţia judeţeană şi-a manifestat disponibilitatea de a prelua în proprietate şi administrare Termocentrala Mintia încă de la începutul anului 2019. Toate demersurile Consiliului Judeţean Hunedoara au avut la bază mai multe considerente printre care necesitatea asigurării continuităţii serviciului de termoficare pentru cele 4.500 de apartamente, precum şi pentru instituţiile publice din municipiul Deva, racordate la energia termică produsă la Termocentrala Mintia; evitarea disponibilizării în masă a salariaţilor care asigură funcţionarea centralei şi trimiterii lor în somaj, cu consecinţe grave asupra acestora şi familiilor lor, respectiv asupra comunităţii; oprirea termocentralei Mintia ar influenţa negativ întreaga economie a judeţului Hunedoara şi aşa afectată de oprirea capacităţilor industriale existente.
În noaptea de luni spre marţi, activitatea Termocentralei Mintia a fost oprită din lipsă de cărbune. Locuitorii din Deva vor rămâne fără apă caldă şi încălzire începând de marţi seară.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.