Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunţat că incendiul din terminalul Plecări al Aeroportului Henri Coandă a fost sesizat de centrala de incendiu la ora 6.46. În două minute, pompierii aeroportului au intervenit cu 30 de stingătoare cu praf de 6 litri şi 6 stingătoare de 50 litri, iar după alte două minute s-a început evacuarea pasagerilor din zona inundată de fum.
”În cursul zilei de azi, 23 februarie, la ora 6:46, la centrala de incendiu a Aeroportului Internaţional Henri Coandă, s-a înregistrat producerea unui incendiu în zona restaurantelor din parterul zonei de îmbarcare a pasagerilor. La ora 6:48, la locul incendiului au ajuns pompierii aeroportului, care au constatat degajare de fum de la hota de evacuare a aerului viciat a unuia dintre restaurante şi au intervenit imediat cu 30 de stingătoare cu praf de 6 litri şi 6 stingătoare de 50 litri”, a precizat, duminică CNAB, printr-un comunicat de presă.
La momentul incidentului, în zona de îmbarcare erau 2.300 pasageri. Au fost evacuaţi din zona food court circa 590.
”După alte două minute, personalul aeroportului a dirijat pasagerii către o altă zonă a terminalului, apropiată, până la stingerea definitivă a incendiului, care, deşi s-a dovedit a fi unul minor, a produs o cantitate semnificativă de fum. A fost anunţat totodată ISU, care a intervenit în timp util, activitatea în zonă fiind reluată la ora 7:44, cu excepţia restaurantului unde s-a produs incendiul”, mai precizează compania.
Incendiul a fost lichidat imediat după ora 7.30, după ce au intervenit atât pompierii aeroportului cât şi cei de la ISUBIF.
”Menţionăm că nu s-au înregistrat persoane cu probleme medicale ca urmare a acestui incendiu, iar traficul aerian pe aeroport nu a fost afectat - nicio cursă aeriană nu a înregistrat întârzieri”, mai spun reprezentanţii companiei.
Potrivit acestora, nu au existat curse întârziate, nici la plecări nici la sosiri.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...