Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba a luat duminică decizia de a solicita Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei emiterea ordinului comandantului acţiunii de instituire a carantinei, pentru o perioadă de 14 zile, a cinci oraşe - Alba-Iulia, Blaj, Sebeş, Cugir, Abrud şi a comunei Ciugud din judeţ, în contextul în care rata de infectare variază în aceste municipii între 6 şi 10 la mia de locuitori. Măsura va fi aplicată începând de marţi, 17 noiembrie, ora 00.00.
În Alba-Iulia rata de infectare este de 10,12 la mia de locuitori, în Blaj - 10,68 infectare la mia de locuitori, în Sebeş - 8,50 la mia de locuitori, Cugir - 8,62 la 1.000 de locuitori, Abrud - 6,03 la mia de locuitori, iar în comuna Ciugud rata de infectare este de 7,03 la mia de locuitori. Măsurile din hotărârile propuse de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sunt aceleaşi pentru toate oraşele în care este propusă carantinarea.
Decizia CJSU Alba poate fi consultată AICI.
Măsurile propuse în perioada carantinării sunt:
„- Este strict interzisă intrarea şi ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.
- Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza Declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţie de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.
- În perimetrele vizate de hotărâre este propusă instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona:
1. identificarea persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată în zona menţionată la art. 1 alin. (2) şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;
2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieşirea persoanelor din locuinţă este permisă doar pe bază de Declaraţie pe proprie răspundere (Anexă), legitimaţie de serviciu sau adeverinţă eliberată de angajator, după caz.
3. În intervalul orar 06.00-22.00, în interiorul zonei menţionată la art. 1 alin. (2), se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10:00 - 13:00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 06:00 - 10:00, respectiv 13:00-20:00;
c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
d) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
e) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate;
j) eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi;
k) participare la programe sau proceduri în centrele de tratament;
l) pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
m) alte motive justificative precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie, evenimente de stare civilă;”, arată decizia CJSU.
Este permisă oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maxim 8 persoane în interior iar în exterior cu participarea a maxim 20 persoane;
Este permisă oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezenţa a maxim 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maxim 20 persoane, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi al Ministrului Afacerilor Interne.
„„Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în / din unitatea administrativ teritorială menţionată la art. 1 alin. (2) şi măsurile de ordine publică vor fi organizate şi coordonate de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, a Poliţiei locale, efective din cadrul DSP, DSVSA, ITM, Protecţia Consumatorului, ISCTR sau alţi funcţionari anume desemnaţi prin dispoziţie a primarului unităţii administrativ teritoriale”, mai arată documentul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.