Cinci roboţi medicali vor fi folosiţi de Spitalul Judeţean Timişoara, în Zona Roşie a Unităţii de Primiri Urgenţe, unde sunt pacienţi cu coronavirus. Roboţii vor interacţiona cu pacienţii, îi vor întreba care sunt lucrurile de care au nevoie şi le vor duce alimente sau medicamente, astfel încât riscul de contaminare în rândul angajaţilor să fie redus. Personalul medical va intra în saloanele celor infectaţi doar în cazurile absolut necesare
Potrivit unui comunicat de presă, de vineri, al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Pius Brânzeu” din Timişoara, personalul Unităţii de Primiri Urgenţe are cinci noi ”colegi” virtuali, în forma unor roboţei.
”Unitatea sanitară beneficiază de un proiect pilot, alaturi de alte 6 spitale din ţară. Realizatorii proiectul Infirmiera Virtuală estimează că în 2 luni un singur device poate elimina până la 180 de contacte cu potenţial de infectare a cadrelor medicale. Prezenţa avatarurilor în prima linie din Zona Roşie a Unităţii de Primiri Urgenţe a SCJUPBT reduce la minim riscul de contaminare a personalului medical care işi desfăşoară activitatea în zonele cu suspecţi/confirmaţi cu SARS-COV2”, se arată în comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Proiectul ”Infirmiera Virtuală” este o reţea de avataruri interconectate cu aspect de cadru medical, o solutie ”ready to use” din primul minut de la instalare, simplă şi sociabilă.
Cu ajutorul lor, medicii, asistentele medicale şi infirmierele pot comunica video şi text cu pacienţii, având contact direct în situaţii esenţiale pentru sănătatea acestora.
Roboţii vor interacţiona cu pacienţii, îi vor întreba care sunt lucrurile de care au nevoie şi le vor duce alimente sau medicamente, astfel încât riscul de contaminare în rândul angajaţilor să fie redus.
Printre unităţile care beneficiază deja de roboţi medicali este Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.