Fostul ministru al Sănătăţii Vasile Cepoi a afirmat că un ordin al Ministerului Sănătăţii prevede ca, la două ore de la finalizarea internării unui pacient în spital, aparţinătorii trebuie să primească informaţii privind diagnosticul, salonul unde este internat şi medicul la care este internat.
“Ordinul de la sfârşitul anului trecut care reglementează vizitele în spitale şi comunicarea cu aparţinătorii pacientului vine în detalierea unor prevederi care existau din 2012 referitoare la acest aspect. Spre deosebire de ordinul din 2012, aici introduce această prevedere că timp de două ore de la finalizarea internării în spitale aparţinătorii trebuie să primească informaţii cu privire la diagnostic, salonul la care este internat şi medicul la care este internat. Pentru a asigura confidenţialitatea datelor, aparţinătorii primesc, cu acordul pacientului, un cod şi când sunaţi sunaţi pe baza acelui cod, altminteri informaţia ar putea ajunge la persoane neavizate care ar putea să folosească acele informaţii în mod incorect”, a declarat Vasile Cepoi, marţi, la Prima News.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a precizat că ordinul respectiv a mărit intervalul orar de vizite în sptal.
“Ordinul acesta a mărit intervalul orar de vizite în spital şi reglementează mai precis care sunt modalităţile de a preveni transmiterea unor infecţii în cadrul spitalului, fie de la aparţinătorii care vin în spital, fie vizitatorii să se contamineze din spital şi să ducă în comunitate. Beneficiul acestui ordin este că este mult mai detaliat şi mai clar în acest sens. Deşi sancţiuni se prevedeau şi în ordinul vechi, problema este că nu s-a verificat şi nu s-a controlat dacă aceste prevederi sunt respectate”, a explicat Vasile Cepoi.
El a detaliat cum funcţionează aceste lucruri la spitalul unde lucrează.
“În momentul de faţă, Ministerul Sănătăţii a stabilit nişte termene şi verifică dacă spitalele au găsit soluţii pentru a rezolva această problemă, în primul rând a comunicării cu aparţinătorii. De exemplu, în spitalul unde lucrez eu, acest lucru se întâmplă prin transmiterea pe SMS a acestei informaţii, dacă aparţinătorii dispun de această posibilitate, dacă nu, printr-un alt mijloc pe care ei îl comunică, fie un telefon fix, fie un aparţinător vine la spital şi se comunică. S-a reglementat că medicii trebuie să aibă un program de discuţii cu aparţinătorii în care să le explice care este evoluţia pacientului. Aceste lucruri sunt extrem de importante atât pentru pacient, că se simte mai în siguranţă când ştie că cineva apropiat ştie ce se întâmplă cu el, cât şi pentru familie care este îngrijorată de faptul că un membru al ei este în spital, într-o stare poate nu totdeauna foarte fericită”, a afirmat Vasile Cepoi.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.