Cele două surori din comuna braşoveană Vama Buzăului, care au fost răpite şi violate de către un prieten al concubinului mamei, Poliţia fiind anunţată de dispariţia la lor după mai bine de 12 ore, au fost scoase din familie şi se află sub protecţia celor de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov. Mama fetelor a fost de acord cu acest lucru. Copilele frecventau şcoala, iar familia lor nu se afla în atenţia asistenţilor sociali de la primăria comunei unde are domiciliul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Se află într-un serviciu social al DGASPC Braşov. Au intrat, încă de azi dimineaţă (duminică dimineaţă – n.r.) într-un program de consiliere psihologică şi terapie. Urmează ca, împreună cu cei de la asistenţa socială din primăria de domiciliu, să facem o anchetă socială, pentru a stabili măsurile luate pentru aceşti copii”, au declarat pentru News.ro oficiali din cadrul DGASPC Braşov. 
Conform acestora, mama celor două fete, care a sunat la 112 la peste 12 ore după ce a constatat că bărbatul care la-a luat de acasă sub pretextul că le duce la un grătar nu mai poate fi contactat, şi-a dat acordul ca acestea să intre în sistemul rezidenţial al DGASPC. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În comuna Vama Buzăului, unde au locuit până în prezent, familia fetelor nu a făcut obiectul atenţiei asistentului social din primărie. Oficiali din conducerea acestei instituţii au declarat, pentru News.ro, că cele două surori frecventau cursurile şcolare, având „destul de puţine absenţe”.
Suspectul, care la audieri a recunoscut că le-a agresta sexual pe cele două copile, invocând drept scuză faptul că era beat, a fost reţinut, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.