Curtea Constituţională discută miercuri sesizările PNL cu privire la două proiecte de lege adoptate cu majoritatea voturilor PSD care prevăd creşteri salariale pentru funcţionarii publici ai administraţiei publice locale şi Parlamentului. Liderul deputaţilor PNL Florin Roman a precizat că iniţiativele au fost adoptate cu încălcarea principiului bicameralismului şi neavând o sursă de finanţare pentru acele majorări. Tot miercuri, CCR va dezbate şi obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România 335/2007 formulată 51 de deputaţi de la grupurile USR, UDMR şi deputaţi neafiliaţi.
„Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, obiecţie formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL. Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, obiecţie formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL”, arată ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Curţii afişată pe site-ul instituţiei.
Liderul deputaţilor PNL Florin Roman anunţa pe 16 octombrie că liberalii vor sesiza CCR privind cele două propuneri legislative.
„Grupul deputatilor PNL a atacat la CCR două legi votate de majoritatea PSD, în ultima şedinţă de vot final. Prima lege atacată este cea referitoare la acordarea de sporuri şi creşteri salariale în administraţia publică centrală şi Parlament. Amendamentele vizând creşterea cu 15% pentru «complexitatea muncii», nu au fost discutate la Senat, unde proiectul iniţial prevedea o cu totul altă tema de reglementare. Prin urmare, noi considerăm că a fost încălcat principiul bicameralismului. În altă ordine de idei a fost încălcată legea responsabilităţii fiscale, care obligă iniţiatorul să precizeze sursa de finanţare pentru proiectele cu impact bugetar. Sunt doar doua din cele mai importante argumente pe care le-am folosit în sesizarea către CCR”, a afirmat Florin Roman, potrivit unui comunicat de presă.
El a mai spus că grupul deputaţilor PNL a atacat la CCR şi majorarea etapizată a ISR, care presupune creşterea ajutoarelor sociale, de tip venit minim garantat.
„În acelaşi timp, grupul deputatilor PNL a sesizat CCR in cazul majorării etapizate a ISR, care presupune şi creşterea ajutoarelor sociale, de tip venit minim garantat. PNL încurajează munca, nu nemunca, motiv pentru care am şi legiferat ca cei care refuza un loc de munca sa nu mai beneficieze de ajutoare sociale. PNL este pregătit sa atace la CCR orice proiect populist al PSD care aruncă în aer finanţele României”, a conchis Roman.
Pe 14 octombrie, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, un proiect de lege care modifică şi completează Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel încât şi alte categorii de funcţionari publică să beneficieze de majorarea cu 15% a salariului de bază, cum ar fi cei care lucrează la Administraţia Prezidenţiala, Secretariatul General al Guvernului şi Parlament.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.