Cărtureşti şi sculptorul Virgil Scripcariu au fost nevoiţi să plătească peste 780.000 de lei pentru prezenţa lucrării „Arca lui Noe” pe un teren public care a fost retrocedat ulterior înlăturării acesteia. Un recurs a fost deja depus şi reprezentanţii librăriei au declarat pentru News.ro că nu au derivat avantaje comerciale de acolo şi că expertiza făcută este una „ciudată”.
Cărtureşti a primit avizul Administraţiei domeniului public pentru expunerea lucrării, iar Alexandru Cioponea a devenit proprietar al terenului la un an după ce opera de artă a fost ridicată de acolo.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Arca” avea amprenta la sol de 17 metri din totalul suprafeţei de 495 mp, însă valoarea determinată în proces a fost ca a unui bloc.
Şerban Radu, co-fondator al Cărtureşti, a declarat joi, pentru News.ro, că un recurs a fost deja depus şi că avocaţii „muncesc din greu pentru chestiunea asta”.
„Procesul este mai vechi. În primă fază, a fost respins, iar în a doua, reclamaţia a fost admisă. Am depus recursul şi ne-am trezit cu somaţia asta, apoi cu conturile blocate”, a spus el. „Noi avem încredere în justiţie. Nu am făcut vreodată ceva ilegal. Nu am derivat avantaje comerciale de acolo. Având în vedere că «Arca» nu ocupa 495 de metri pătraţi, suma cerută este enormă. Este o expertiză ciudată. Nu este o situaţie normală”.
Şerban Radu a precizat că despăgubirile cerute au valoare de 750.000 de lei, la care se adaugă 23.000 de lei, cheltuieli de judecată, şi 15.500 de lei, cheltuieli de executare silită. „Noi le vom suporta şi sperăm ca situaţia să fie clarificată cât mai curând, astfel conturile să fie deblocate şi să reprimim banii”.
Sculptorul Virgil Scripcariu a anunţat, miercuri seară, pe Facebook că noul proprietar al terenului din faţa Cărtureşti Verona a cerut şi obţinut despăgubiri de 160.000 de euro pentru perioada în care terenul a fost folosit, însă când el nu îl deţinea.
„160.000 de euro este suma pe care, împreună cu librăria Cărtureşti, trebuie să o plătim celui care a devenit proprietarul terenului din faţa clădirii de pe Blvd. Magheru. De ce? Pentru prezenţa lucrării «Arca lui Noe» pe acest loc, între 2008 şi 2015. Reclamantul a cumpărat terenul împreună cu drepturile litigioase «prezente, trecute şi viitoare». Prin urmare, a avut dreptul de a ne acţiona în instanţă «sculptorul Virgil Scripcariu şi Librăria Cărtureşti». A cerut despăgubiri pentru folosirea terenului, la momentul când el nu era încă proprietar”.
La momentul montării lucrării, în decembrie 2007, terenul era domeniu public, a mai explicat Scripcariu. Pe 10 martie 2021, „un executor judecătoresc a înştiinţat cele două părţi că, în 24 de ore, trebuie plătite sume care depăşesc 160.000 de euro, cuprinzând despăgubirile pentru folosirea terenului, cheltuieli de judecată şi executare. La prima judecată, instanţa a dat câştig de cauză pârâţilor, considerând că nu a existat niciun prejudiciu. La recurs, instanţa a hotărât contrariul…”.
„Arca lui Noe” a fost realizată pentru festivalul Europalia 2007, în cadrul programului „Agorafoly”, prin care 27 de artişti şi-au reprezentat ţările din Uniunea Europeană, expunând lucrări de artă în spaţii publice centrale ale oraşului Bruxelles.
„Mi-a revenit atunci curtea Muzeului de Artă din capitala europeană, loc în care «Arca» a stat două luni. În timpul şederii la Bruxelles, am primit invitaţia de la Cărtureşti-Verona de a expune «Arca» în faţa librăriei, pe un spaţiu verde de 465 mp”.
Ea a fost montată în decembrie 2007 şi a rămas acolo până în iunie 2015.
Scripcariu a spus că se hotărâse să ducă lucrarea într-o fabrică, în vederea restaurării. „ICR Londra mă invitase să expun «Arca» la Leicester, pentru perioada campionatului mondial de rugby din acea toamnă. Până la urmă, primăria din Lecester nu şi-a dat acceptul, invocând riscul de vandalizare. M-am mirat atunci, căci, în sutele de săptămâni de la Bucureşti, «Arca» nu suferise nicio agresiune”.
În prezent, lucrarea este expusă în cadrul Fermei pedagogice din Săbăreni, în apropiere de Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.