Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi Carmen Dorobăţ a declarat că spitalul modular de la Leţcani este fără îndoială un „spital de campanie”, însă privitor la utilităţi, la funcţionarea căldurii şi a reţelei electrice, au fost făcute evaluări de către specialiştii aduşi de Direcţia Publică de Sănătate şi a fost semnalată orice deficienţi la nivelul conducerii şi al autorităţilor locale. Medicul a mai spus că şi-ar dori ca atunci când va mai scădea temperatura sub zero grade să fie aduse condiţiile la parametrii optimi pentru a putea fi folosite cele 70 de locuri pentru pacienţii COVID şi cele 48 de locuri la ATI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Nu ştiu dacă eu ca medic pot să am sută la sută încredere, dar ca manager întotdeauna am avut spaţiul tehnic şi spaţiul specialistului. La terapie intensivă am ajuns la concluzia că trebuie categoric să avem o soluţie de rezervă în ceea ce priveşte fabrica de oxigen cu care a venit spitalul şi avem în prezent o staţie cu butelie de oxigen. Nu se poate să funcţionăm cu o singură sursă de oxigen, chiar dacă este spital de campanie, pentru că este responsabilitatea medicilor şi a noastră, dacă acolo se întâmplă ceva cu ceea ce înseamnă fluxul de oxigen. Ca urmare, ne-am luat această soluţie de rezervă. Şi mai mult, am dat în folosire zona de terapie intensivă treptat – 6 paturi, apoi 12 paturi de ieri, 18 paturi, ca să putem sigur să obţinem parametri optimi în ceea ce priveşte reţeaua de oxigen, pe de o parte, iar pe de altă parte să fim sigură că putem acoperi de calitate cu ceea ce înseamnă personal. Pentru că şi aici avem o valoare finită”, a declarat Carmen Dorobăţ, întrebată la Digi 24 dacă are sută la sută încredere în structura modulară de la Leţcani.

Medicul a adăugat că pentru a da mai multe paturi în folosinţă la terapie intensivă mai este nevoie de personal medical, unul care să aibă legătură cu ceea ce înseamnă ATI.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„În momentul de faţă vom face eforturi să asigurăm personalul pentru salonul cu cele 6 paturi care a intrat în funcţiune din cursul nopţii trecute, dar vom vedea în ce măsură vom avea personal pentru a da mai multe paturi în folosinţă, pentru că este o problemă în ceea ce priveşte medicii de terapie intensivă şi personalul specializat. În terapie intensivă nu poţi să te duci cu cadre medicale care nu au o cât de mică experienţă cu ceea ce înseamnă ATI sau de exemplu munca chiar în serviciul de urgenţe, pentru că se apropie cele două specialităţi. Nu vrem să ajungem în niciun fel de astfel de impas, pentru că toate ulterior se întorc contra bunului mers al actului medical”, a completat Dorobăţ.

Chestionată despre faptul că sunt organizaţii neguvermanentale care susţin că spitalul de la Leţcani trebuie verificat, fiindcă nu există fundaţie, ferestre, etc, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi a răspuns: „Este un spital de campanie fără îndoială, dar în ceea ce priveşte utilităţile, funcţionarea bună a căldurii sau a reţelei electrice, s-au făcut evaluări de către specialişti aduşi de DSP”.

„Orice deficienţă a fost semnalată, inclusiv la nivelul conducerii şi autorităţilor locale. Eu mi-aş dori ca până să scadă temperatura sub minus 7, minus 10 grade, toate acestea să fie remediate, pentru că am înţeles de la specialişti că toate acestea ar fi perfectibile pentru că ne interesează să avem paturi în perioada în care urmează. Bineînţeles nu în orice condiţii, dar aici dacă vom reuşi să aducem la parametrii corespunzători din punct de vedere tehnic, am găsi iată 70 de locuri sunt pentru pacienţii confirmaţi şi 48 de locuri pentru terapie intensivă din care vrem să funcţioneze un anumit sector de 24 de locuri”, a mai spus doctorul.

Astfel, ea a subliniat că sunt necesare eforturi tehnice pentru a perfecţiona astfel de spitale modulare.

„Tocmai de aceea vrem să facem eforturi tehnice ca să perfecţionăm cât se poate, pentru că avem nevoie de paturi şi vrem să asigurăm condiţii bune în ceea ce priveşte căldura, aprovizionarea cu apă, în ceea ce priveşte funcţionarea reţelei de canalizare. Aici trebuie făcută o intervenţie din punct de vedere tehnic pentru a fi siguri că nu sunt probleme. Şi numai specialiştii în domeniu îşi pot asuma o răspundere în aceste sens trebuie să vină, să îşi spună cuvântul şi, din câte am înţeles din astfel discuţii, se poate acţiona pentru a menţine acest număr de paturi care ne este de real folos”, a conchis Carmen Dorobăţ.

Fondatoarele organizaţiei neguvernamentale „Dăruieşte viaţă”, Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu, care au construit un spital privat din donaţii şi sponsorizări, susţin că Spitalul Mobil de la Leţcani pare o improvizaţie mai periculoasă decât secţia ATI Neamţ şi cer autorităţilor să facă verificări. Ele precizează că spitalul de la Leţcani nu are fundaţie, iar containerele sunt aşezate pe nişte cărămizi.

„Cerem imperativ autorităţilor centrale, Ministerului Sănătăţii, DSP şi ISU Iaşi să verifice cu responsabilitate Spitalul Modular din Leţcani care a costat 13 milioane de euro, daţi cu generozitate de domnii aceia (Maricel Popa şi Ionel Arsene – n.r.) de la Consiliile Judeţene Iaşi şi Neamţ. Din toate informaţiile şi imaginile existente în spaţiul public, acest spital pare o improvizaţie mai periculoasă decât secţia ATI Neamţ, care a ars seara trecută. Nu există o fundaţie, containerele sunt puse pe nişte cărămizi, nu există ferestre, pacienţii stau mai rău ca la închisoare. La prima ploaie sau zăpadă serioasă acele containere se vor afunda... Cel mai grav şi mai grav însă pare a fi modul în care este realizată instalaţia de gaze medicale, o improvizaţie într-un container, care pune în pericol întregul spaţiu, fiind realizată cu ţeavă de plastic!!! Instalaţiile de gaze medicale se fac cu cupru medical sau inox, orice alt material este interzis conform SR EN ISO 7396-1. Nu avem informaţii despre instalaţia electrică, dar sperăm că măcar aceea e făcută cum trebuie”, au explicat Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.