Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a cerut, joi, conducerii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să pregătească întreaga situaţie a utilajelor de deszăpezire şi a stocurilor de materiale, inclusiv numerele de telefon ale şoferilor de pe utilajele de intervenţie. Reprezentantul CNAIR a declarat că are pregătite 1.600 de utilaje şi 70.000 de tone de sare, în timp ce secretarul de stat Raed Arafat a spus că Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul MAI pune la dispoziţie 14 elicoptere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Vreau să avem pregătită situaţia utilajelor şi a stocurilor. Mă interesează inclusiv numerele de telefon ale şoferilor de pe utilaje. (...) Coordonarea operaţională a acţiunilor se va realiza de către Centrul Naţional de Conducere Integrată din cadrul MAI, care, în funcţie de evoluţia situaţiei, se completează cu personal specializat din cadrul inspectoratelor generale. Grupa operativă IGSU îşi desfăşoară activitatea la sediul ministerului, iar conducerea integrată a misiunilor va fi asigurată de către Raed Arafat”, a spus ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Cătălin Homor, directorul CNAIR, a precizat că, în zonele aflate sub cod portocaliu şi galben, sunt pregătite 1.600 de utilaje de deszăpezire şi 70.000 de tone de sare.

"În momentul de faţă, în zonele afectate avem pregătite 1.600 de utilaje, un stoc de 70.000 de tone de sare, 611 tone de clorură de calciu. Estimăm că în această perioadă vom avea nevoie de 13.000 de tone de sare, deci avem stoc suficient. Suntem pregătiţi pentru intervenţie şi am pregătit permanenţă. Sunt utilaje care intervin acum doar în zonele cu polei şi precipitaţii, în zona de nord”, a spus Homor.

Pentru căile ferate sunt pregătite 33 de pluguri şi 118 mijloace de intervenţie, potrivit reprezentantului Ministerului Transporturilor.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat că Inspectoratul General de Aviaţie a fost pus sub alertă şi astfel stau la dispoziţie 14 elicoptere şi un avion, în caz de urgenţă, dar doar dacă vremea va permite folosirea lor.

De asemenea, Raed Arafat a atras atenţia prefecţilor să verifice azilele de noapte, întrucât acestea refuză să primească persoanele fără adăpost dacă nu sunt din judeţul respectiv.

"Rugămintea mea către prefecţi este să verifice azilele de noapte şi mai ales să verifice că nu avem restricţii pe primire, pentru că noi în fiecare an ne confruntăm cu problema că unele azile refuză să primească persoanele fără adăpost dacă nu sunt din judeţul respectiv. Să se asigure că aceste adăposturi vor primi orice persoană fără adăpost adusă de poliţie, de ISU, de ambulanţă pe timpul nopţii cel puţin”, a declarat Arafat.

De asemenea, potrivit ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Leş, 2.658 de militari, 376 de mijloace tehnice, cinci elicoptere şi un avion vor fi pregătite de intervenţie.

"Unităţile militare sunt pregătite să amenajeze spaţii de cazare pentru eventualele evacuări ale populaţiei din zonele afectate, plus condiţii minime de furnizare a apei potabile şi pregătire a hranei”, a declarat Leş.

Un posibil cod roşu de viscol pentru mai multe judeţe din sud-estul ţării ar putea fi emis de către Administraţia Naţională de Meteorologie, vineri, potrivit directorului general al ANM, Elena Mateescu.

"Modelele indică intervale de timp în cursul zilei de mâine (vineri, n.r.), în care, datorită intensificărilor de vânt care pot depăşi 90 de kilometri pe oră şi în aceste condiţii vizibilitatea să fie spre zero. S-ar putea să emitem o avertizare de vreme severă imediată de tip cod roşu, în intervalul posibil 8-14, pentru estul judeţului Buzău, vestul judeţului Brăila, partea central-nordică a judeţului Ialomiţa şi extremitatea de sud-est a judeţului Vrancea", a spus Elena Mateescu la comandamentul de iarnă de la Ministerul Afacerilor Interne.

Directorul general al ANM a precizat că, de sâmbătă, vremea ar putea deveni deosebit de rece în aproape toată ţara, cu minime cuprinse între -24 şi -12 grade.

"De sâmbătă este posibil să emitem cod galben pentru o vreme deosebit de geroasă în special partea centrală, în partea vestică, sudică şi estică a României. Aici vom avea - şi nu numai, chiar şi în sudul ţării - temperaturi deosebit de scăzute, pentru că maximele vor fi -17 - -10, iar minimele spre -24 - -12 grade, cu cele mai coborâte valori, care pot fi de -25 de grade, în zonele deja cunoscute ca polul gerului din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei", a adăugat Elena Mateescu.

Bucureştiul şi 11 judeţe vor fi vineri, de la ora 02.00 până la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar alte 15 judeţe din estul, sudul şi centrul ţării au fost atenţionate cu cod galben de ninsori viscolite, valabil de joi seară până vineri seară. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.