Pădurea Crâng revine, după 141 de ani, în domeniul public al municipiului Buzău, printr-o hotărâre de Guvern adoptată în şedinţa desfăşurată, miercuri, la Palatul Victoria. Primăria Buzău face demersuri de câţiva ani pentru a prelua pădurea Crâng, pe care vrea să o transforme în parc.
Pădurea Crâng, în suprafaţă de 177,7895 hectare, a fost transmisă cu titlu gratuit de la Romsilva în domeniul public al municipiului Buzău, transferul fiind condiţionat de o serie de obligaţii asumate de municipalitate.
Astfel, municipalitatea trebuie să încheie un contract cu un ocol silvic pentru administrarea pădurii, să respecte regimul sivic al acesteia şi să treacă suprafaţa în patrimoniul public al municipiului fără să aibă dreptul de a o muta în domeniul privat al municipiului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
O altă obligaţie este aceea a elaborării, în cel mult doi ani, a unui studiu de fundamentare care va arăta cum trebuie îngrijită pădurea de către noul proprietar. De asemenea, Primăria Buzău trebuie să execute amenajările prevăzute în studiul de specialitate în termen de cinci ani de la data avizării acestuia, în caz contrar suprafaţa revenind în domeniul public al statului.
Conducerea Primăriei Buzău face demersuri de câţiva ani pentru a prelua pădurea Crâng pe care vrea să o transforme în cel mai mare parc din Europa. Primarul municipiului Buzău a demarat acest demers pe vremea Guvernului Grindeanu după ce a descoperit la Arhivele Statului un document datând din 1881 prin care Pădurea Crâng era dată buzoienilor ca loc de "preumblare şi înfrumuseţare a urbei".
Primarul municipiului Buzău Constantin Toma a anunţat că intenţionează să transforme Pădurea Crâng în cel mai mare parc din Europa după un proces de reîmpădurire şi amenajare pentru care va încerca să acceseze fonduri europene.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.