Prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, a dispus miercuri instituţiilor deconcentrate din Iaşi să verifice legalitatea demolării Hanului Trei Sarmale din municipiu, el precizând că haosul din zona de urbanism a Iaşiului trebuie să înceteze.
Bogdan Cojocaru a anunţat miercuri că, având în vedere informaţiile din spaţiul public cu privire la demolarea Hanului Trei Sarmale, a dispus realizarea unor verificări ample de către mai multe instituţii deconcentrate.
"Am discutat deja cu reprezentanţii Inspectoratului Judeţean în Construcţii Iaşi, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi şi ai Gărzii de Mediu Iaşi. Instituţiile deconcentrate vor verifica şi vor stabili dacă au fost respectate toate prevederile legale, precum şi dacă se impune luarea unor măsuri în privinţa lucrărilor de la Hanul Trei Sarmale. Haosul din zona de urbanism din municipiul Iaşi trebuie să înceteze. Toată lumea trebuie să respecte legea", a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul judeţului Iaşi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Hanul Trei Sarmale din Iaşi, unul din cele mai cunoscute hanuri din zona Moldovei, frecventat de-a lungul timpului de Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Păstorel Teodoreanu, a fost demolat de proprietarul actual al clădirii, fără a exista vreo autorizaţie în acest sens din partea primăriei.
Clădirea în care funcţiona Hanul Trei Sarmale, situată în zona Bucium din municipiul Iaşi, a fost demolată marţi seară cu un buldozer, edilul Mihai Chirica afirmând că nu a fost emisă vreo autorizaţie de demolare din partea Primăriei.
Imagini surprinse în timpul demolării clădirii au apărut pe reţelele sociale, stârnind critici vehemente din partea ieşenilor. Oamenii au comentat că este vorba despre o clădire emblematică a Iaşiului şi că ar fi trebuit refăcută, nu demolată.
Primarul Iaşiului Mihai Chirica a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă, că Hanul Trei Sarmale nu era o colibă, ci o construcţe emblematică pentru Iaşi şi că această clădire nu trebuia demolată.
"Nu era o frumuseţe clădirea, dar era emblematică pentru oraş. Nu a existat autorizaţie de demolare. Noi nu am primit aşa ceva, nici vorbă să fi existat vreun refuz al primăriei. Proprietarul este cel care era aseară pe excavator, va trebui să răspundă rigorilor legii. Păcat să ai un brand şi tu să pui buldozerul pe el. Proiectul viza reparaţii capitale şi extindere, în nici un caz demolare. Fiecare va răspunde pentru ce şi-a asumat", a afirmat primarul Mihai Chirica.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.