Peste 3.200 de candidaţi, băieţi şi fete, s-au înscris în acest an pentru cele 630 de locuri scoase la concurs, la specializările Poliţie, Poliţie de Frontieră, Jandarmerie şi Pompieri de la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti. Astăzi, a început proba eliminatorie, şi anume evaluarea performanţei fizice, care constă în parcurgerea unui traseu practic – aplicativ. Primele testate la probele sportive sunt fetele, anul acesta ele reprezentând peste 40% din totalul candidaţilor înscrişi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prin introducerea traseului aplicativ la Academia de Poliţie „A.I. Cuza”, se verifică viteza, forţa, echilibrul şi rezistenţa candidaţilor, aceştia trebuind să parcurgă 11 elemente de dificultate într-un timp de maximum 2 minute şi 25 de secunde, pentru a fi declaraţi admişi.

Perioada stabilită pentru desfăşurarea acestei etape a concursului de admitere este 4 – 13 august.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Candidaţii rămaşi în concurs vor susţine proba de verificare a cunoştinţelor, stabilită în conformitate cu Regulamentul de admitere, începând cu 16 august. Aceasta constă într-un test grilă la istorie, limba română şi o limbă străină pentru specializările Poliţie, Poliţie de Frontieră, Jandarmerie şi Drept, iar pentru admiterea la Facultatea de Pompieri, un test grilă la matematică şi fizică.

În total, în acest an, au fost scoase la concurs 855 de locuri, inclusiv pentru forma de învăţământ la distanţă – specializarea Drept şi Arhivistică, unde nu se susţin probe sportive.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.