Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat, miercuri seară, că nu este normal ca în localurile cu angajaţi nevaccinaţi să li se ceară clienţilor certificatele verzi, dar sunt două aspecte diferite care trebuie reglementate diferit. În timp ce accesul ţine de sănătatea publică şi poate fi decis prin HG, raporturile de muncă trebuie reglementate prin lege, de către Parlament. Arafat explică faptul că problema are şi o rezolvare care ţine de bunul simţ: ”patronii să se asigure că angajaţii sunt cel puţin testaţi”.
Raed Arafat a fost întrebat, miercuri seară, dacă este normal ca în restaurante cu angajaţi nevaccinaţi clienţilor să li se ceară certificatele verzi şi a răspuns: ”Nu, nu este normal, vă dau dreptate, dar sunt două chestii care reglementează - una este problema de acces, pe care o reglementăm, pe sănătate publică. Cealaltă este pe raporturi de muncă”.
Arafat a explicat că problema raporturilor de muncă are două rezolvări, una fiind a bunului simţ.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”O soluţie a bunului simţ - patronul restaurantului să se asigure că angajaţii sunt cel puţin testaţi. A doua soluţie este cea legislativă, dar numai prin lege şi prin adoptare la Parlament, nu prin HG care reglementează măsurile de sănătate publică generală. Problema raportului de muncă nu putem să o afectăm decât dacă va veni o lege care să reglementeze acest lucru”, a mai declarat Raed Arafat.
ÎNtrebat dacă s-arputea ajunge să se renunţe la certificatul verde la intrarea în localuri, Arafat a prcizat: ”Dacă aveam procentul de vaccinare mare, poate că ajungeam să facem ce a făcut Danemarca şi alte ţări. La acest moment nu ai cum”.
”Vedem impactul pe sectorul sanitar care este deosebit în acest moment (...) avem un teren prielnic de răspândire şi de impact al variantei Delta, are impact mai ales asupra persoanelor care nu s-au vaccinat”, a adăugat şeful DSU.
Acesta a precizat că cel puţin 70% dintre persoane ar fi trebuit să fie vaccinate pentru a avea un val patru mai uşor şi a renunţa la o partedintre restricţii: ”Ţările de afară nu au renunţat la certificatul verde, dar procentul pentru a avea lniişte şi să nu avem impact pe sistemul sanitar rămâne procentul de 70%”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.