Administraţia Naţională Apele Române a transmis, joi, că vârful maxim al viiturii de pe Crişul Negru se află la staţia hidrometrică Talpoş şi va ajunge, în cursul nopţii, la frontiera cu Ungaria. Viitura se propagă în aval, pe sectorul îndiguit, în amonte de staţia hidrometrică Zerind, în condiţii de siguranţă.
Apele Române precizează, joi, într-un comunicat depresă, că autorităţile maghiare au fost informate în timp real cu privire la evoluţia hidrologică şi specialiştii celor două ţări se află într-o colaborare permanentă.
”În ultimele 48 ore, pe râurile din bazinul hidrografic Crişuri (Crişul Negru, Boga, Galbena şi Valea Roşie), s-au înregistrat precipitaţii cumulate de 150 l/mp până la 200 l/mp. Echipele Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Crişuri au intervenit în aceste zile, cu utilaje şi materiale, pe râurile Crişul Negru, Crişul Pietros şi Valea Roşie, pentru limitarea efectelor produse de inundaţii. Astfel, s-au folosit peste 2000 de saci şi 500 de tone de piatră pentru supraînălţarea digurilor, respectiv consolidarea malurilor”, a transmis Apele Române.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Specialiştii instituţiei sunt pe teren şi monitorizează situaţia hidrologică, precum şi starea digurilor şi sunt pregătiţi să intervină, în continuare, cu toate echipamentele din dotare, acolo unde situaţia o va impune.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.