Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, susţine că sentinţa definitivă de achitare primită de torţionarii tatălui său din partea Curţii Supreme este una ”scandaloasă şi abjectă”. Într-un interviu pentru Prima TV, Andrei Ursu a declarat că ar fi ”o bilă albă” dacă Parchetul General ar găsi o cale extraordinară de atac.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este o sentinţă scandaloasă. Este o sentinţă abjectă. Probatoriul a fost foarte solid, covârşitor, dosarul are zeci de volume de mărturii care arată vinovăţia celor doi torţionari şi vinovăţia întregului aparat represiv care a acţionat în anii ’70- ’80 şi care a făcut multe victime. (…) Acest complet de judecată a ajuns să spună că Securitatea nu a fost violentă, că au fost doar nişte cauze întâmplătoare, izolate, că nu se poate spune nici măcar că a existat o relaţie de adversitate între disidenţi şi aparatul represiv. Judecătorii au considerat că aceste cazuri de violenţă n-au fost exact în 1985 ( anul în care Gheorghe Ursu a murit în arestul Securităţii - n.r.) . Au fost în ’83, în ’87… Această motivare, că aceste cazuri de violenţă n-ar fost în aceeaşi perioadă cu Gheorghe Ursu, este pur şi simplu kafkiană. De fapt, în 1985, Radu Filipescu era deţinut la Aiud şi bătut. Radu Filipescu şi toţi colegii lui erau bătuţi la zarcă, ţinuţi ca Hristos, suspendaţi, cu inele, ca şi Gheorghe Ursu, care a trecut şi el trei zile pe la izolare severă, unde a fost bătut sălbatic”, a spus Andrei Ursu, la Prima TV.

Fiul disidentului Gheorghe Ursu crede că ar fi ”un punct de onoare” pentru Parchetul general dacă ar găsi o cale extraordinară de atac în acest dosar.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Să vedem despre ce este vorba. Nu pot să-mi pun o speranţă sau nu, trebuie să văd despre ce este vorba, să vorbim şi cu avocaţii noştri. Dacă Parchetul e în stare de aşa ceva, ar fi o bilă albă şi un punct de onoare pentru Parchet, dacă ar găsi o asemenea cale extraordinară de atac. Aici e vorba nu numai despre impunitatea celor doi torţionari, Pârvulescu şi Hodiş, e vorba despre impunitatea tuturor crimelor din anii ’80. E vorba despre o responsabilitate pentru generaţiile viitoare. Să nu se mai întâmple! Să împiedicăm o viitoare dictatură, pentru că asta este esenţa dictaturii: violenţa, aparatul represiv. O dictatură nu se susţine fără un aparat represiv violent”, a mai afirmat Andrei Ursu, în interviul pentru emisiunea Insider politic.

Interviul cu Andrei Ursu va fi difuzat integral sâmbătă, începând cu ora 12.00, în emisiunea Insider politic, la Prima TV.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.