Poliţia judeţeană Prahova anunţă că a deschis anchetă după ce o educatoare de la o grădiniţă din municipiul Ploieşti a fost înregistrată în timp ce ameninţă un copil căruia îi spune că, dacă nu este ascultător, pune toată clasa să îl bată. Într-o altă înregistrare, pare că aceeaşi femeie loveşte un copil şi, adresându-se cel mai probabil unei colege, spune: „Ia uite, fată, că mă bagă ăştia în puşcărie, autiştii dracu!”
„După ce că faci numai trăsnăi.... Dă-te la o parte! Zi! De ce nu asculţi? Vrei bătaie? Vrei să te bată copiii? Punem ”, spune educatoarea unui copil. Pe înregistrare se aude cum copilul răspunde, la fiecare întrebare: „Nu!”.
Într-o a doua înregistrare audio realizată la aceeaşi grupă educatoarea pare că încearcă să gestioneze o situaţie conflictuală între cei mici. I se alătură un alt adult, o femeie. În înregistrare se aude cun un copil afirmă că „doamna Mirela” l-a agresat. Deşi copilul spune, la început, că acesata l-a bătut, educatoarea strigă la el, ameninţându-l că va chema poliţia fiindcă minte. În cele din urmă, copilul răspunde că nu a fost bătut, după ce a fost ameninţat.
„De ce baţi copiii? Ţi-a făcut cineva ceva?” spune femeia unui copil.
„Da”, se aude răspunsul celui mic.
„Ce? Ia auzi! I-a făcut cineva ceva eşti nebun? Cine, dragă, ce ţi-a făcut? Cine te-a bătut din clasă?”, spune femeia
„Doamna Mirela”, se aude copilul spunând.
„Ia auzi, zice că l-a bătut doamna Mirela, eşti nebună? Cum, mă, să te bată doamna Mirela? Cine te-a bătut, mă? Cine? Zi ce ai zis adineauri! De ce ai zis doamna Mirela? Te-a bătut doamna Mirela? Chem poliţia? Da? Mă, ţie nu ţi-e ruşine, vrei să chem poliţia?”, spune educatoarea.
Când copilul răspunde „Nu”, educatoarea continuă: „Ba da, chem, că minţi! Cum poţi să minţi aşa ceva? Ia uite, fată, că mă bagă ăştia în puşcărie, autiştii dracu!”
La un moment dat, pe înregistrare se aude o altă voce: „S-a auzit că a dat în el”.
„În urma apariţiei în spaţiul public a unei înregistrări din care reiese că un cadru didactic ar fi agresat verbal un preşcolar în cadrul unei grădiniţe din municipiul Ploieşti, poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţa Şcolară s-au sesizat din oficiu, efectuând cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale în consecinţă”, anunţă Inspectoratul de Poliţie Prahova.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.