Poliţiştii au deschis o anchetă, după ce un bărbat ar fi comis gesturi obscene în curtea unui liceu din municipiul Constanţa. De asemenea, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a început verificări în acest caz şi a stabilit că în acel interval de timp nu era păzită curtea unităţii de învăţământ, iar elevii care se aflau acolo ar fi trebuit să fie în atelierul de practică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că au început verificările pentru identificarea persoanei respective. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“La data de 6 decembrie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 5 Poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea identificării persoanei bănuite şi luării măsurilor legale ce se impun”, au declarat, miercuri,  poliţiştii. 
 
De asemenea, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa a venit cu mai multe precizări în legătură cu producerea acestui incident. 
 
Astfel, inspectorul şcolar general Sorin Mihai a declarat că directoarea Liceului Tehnologic Dimitrie Leonida a informat IŞJ Constanţa tardiv, în data de 5 decembrie, şi a detaliat situaţia cu care s-a confruntat în data de 13 noiembrie. 
 
“Din nota de relaţie, reiese faptul că, în intervalul orar 8:40 – 9:15, elevii care se aflau în curtea şcolii ar fi trebuit să fie în atelierul de practică, la ora de instruire a domnului profesor Dumitrescu Marius. O persoană străină a intrat în curtea liceului deoarece în intervalul 8 - 10 poarta nu a fost păzită de către personalul cu atribuţii în acest sens. Profesorul Dumitrescu Marius a semnalat incidentul abia după ce persoana străină a părăsit perimetrul şcolii”, a afirmat Sorin Mihai.
 
El a adăugat că profesorii care efectuau serviciul pe şcoală în intervalul 9:20 – 10:20 au verificat sesizarea, au constatat că persoana respectivă plecase din curtea şcolii şi au anunţat conducerea şcolii la 9.45.
“Doamna directoare a apelat serviciul 112, însă, în absenţa intrusului, nu a fost necesară şi deplasarea unui echipaj”, a mai declarat inspectorul şcolar general. 
 
El a mai afirmat că o comisie urmează să verifice aceste aspecte şi să ia măsuri. 
 
“În perioada 06 - 18.12.2023, o comisie numită în cadrul Consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa va verifica aspectele sesizate, urmând a se stabili ulterior măsurile care se impun. La acest moment, ne-am asigurat că perimetrul şcolii este monitorizat corespunzător şi că au fost demarate procedurile de verificare a activităţii personalului angajat în cadrul Liceului Tehnologic Dimitrie Leonida Constanţa”, a precizat Sorin Mihai.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.