Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, şi soţul său au parcurs o porţiune din Via Transilvanica, descoperind mai multe sate din Transilvania, cazându-se în pensiuni tradiţionale şi savurând bucătăria locală. Ei au vizitat situri culturale şi istorice, precum Castelul Bethlen din Criş şi biserici săseşti fortificate, inclusiv situl Biertan, aflat în patrimoniul mondial UNESCO. ”Via Transilvanica este o adevărată comoară, atât pentru români, cât şi pentru vizitatorii străini interesaţi să descopere toate frumuseţile pe care România le are de oferit”, a transmis Kavalec.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ambasadoarea Kathleen Kavalec şi soţul ei s-au aventurat recent într-o minunată experienţă - o drumeţie de trei zile pe o secţiune a Via Transilvanica din Transilvania rurală. Împreună s-au bucurat să descopere locuri pe care poate nu le-ar fi descoperit niciodată dacă traseul nu i-ar fi îndrumat spre acestea”, se arată într-o postare pe Facebook a Ambasadei SUA la Bucureşti.

Potrivit sursei citate, Via Transilvanica este un traseu de 1.400 de kilometri care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin, şi este destinat pentru drumeţii, ciclism sau călărie.

FOTO: Facebook US Embassy Bucharest
FOTO: Facebook US Embassy Bucharest

Călătoria celor doi a început în Stejărenii (lângă Sighişoara) şi a continuat prin Criş, Malâncrăv, Nou Săsesc, Copşa Mare, Biertan, Richiş şi, în final, Nemşa.

”Unul dintre punctele culminante ale călătoriei a constat în descoperirea fiecăruia dintre indicatoarele de etapă sculptate în mod unic la fiecare kilometru, care i-au ajutat să îşi urmărească progresul de-a lungul drumului. Cuplul s-a cazat în pensiuni tradiţionale şi a savurat bucătăria locală. Au vizitat mai multe situri culturale şi istorice, cum ar fi Castelul Bethlen din Criş şi mai multe biserici săseşti fortificate, inclusiv situl Biertan, aflat în patrimoniul mondial UNESCO”, mai scrie în postare.

În timpul drumeţiei lor, ambasadoarea Kavalec şi soţul ei s-au întâlnit cu locuitori şi experţi locali care le-au împărtăşit informaţii despre satele lor şi istoria locurilor. Ambasadoarea a aflat despre influenţa lui Stephan Ludwig Roth, un vizionar al secolului al XIX-lea, care a lucrat pentru a aduce împreună români, saşi, maghiari şi romi.

”De asemenea, s-au bucurat de observarea vieţii sălbatice locale, inclusiv a unui urs, care, din fericire, a păstrat distanţa!”, adaugă reprezentanţii Ambasadei.

Ambasadoarea Kavalec şi-a exprimat încântarea pentru existenţa acestui traseu.

”Mă bucur să văd că Via Transilvanica atrage tot mai multă atenţie, atât în ţară, cât şi în străinătate”, a spus ea, adăugând: ”Felicitările mele vizionarilor şi voluntarilor care au făcut posibil acest lucru. Via Transilvanica este o adevărată comoară, atât pentru români, cât şi pentru vizitatorii străini interesaţi să descopere toate frumuseţile pe care România le are de oferit.”

Ambasadoarea Kavalec a menţionat că ea şi soţul ei şi-au planificat excursia folosind ghidul şi aplicaţia Via Transilvanica, ambele disponibile online gratuit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.