Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, după şedinţa de Guvern, că există un proiect prin Banca Mondială, în fază avansată, pentru dotarea a 6 institute de medicină legală şi 36 de servicii de medicină legală din judeţe. El a precizat că lista cu substanţele care afectează conducerea unui vehicul va fi actualizată, urmând a fi finalizată până în luna septembrie. El a precizat că cele 6 sau 7 unităţi pe care le-au operaţionalizat şi care pot face tehnic aceste determinări, în momentul de faţă, au arondate un număr de judeţe, iar probele biologice vor fi transportate de către Ministerul de Interne.
Ministrul a afirmat că proiectul prin Banca Mondială, început în luna mai, se află într-o fază avansată, şi prevede ca la nivel naţional să fie dotate cele şase institute de medicină legală şi cele 36 de servicii de medicină legală, care se găsesc în celelalte judeţe, care sunt în structura spitalelor judeţene.
”După achiziţie şi instalarea echipamentelor, şi trainingul personalului, va deveni operaţional până la sfârşitul acestui an iar aceste termen de 72 de ore prevăzut în Ordonanţă, prin punctul meu de vedere, va putea fi scurtat, pentru că fiecare judeţ va beneficia de un astfel de laborator, care poate face atât determinări calitative cât şi cantitative de substanţei stupefiante”, a spus Rafila.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a precizat că cele 6 sau 7 unităţi pe care le-au operaţionalizat şi care pot face tehnic aceste determinări, în momentul de faţă, au arondate un număr de judeţe, iar probele biologice vor fi transportate de către Ministerul de Interne.
”Facem tot posibilul, inclusiv prin angajarea de personal suplimentar, în aceste centre care sunt deja dotate, încât acest termen de 72 de ore să fie respectat”, a mai spus ministrul. Alexandru Rafila a mai afirmat că investiţia are un estimat de 40 de milioane de euro, inclusiv TVA, dar e posibil ca aceste costuri să fie mai reduse.
Despre lista cu substanţe care ar putea influenţa testul, ministrul a spus că există două liste la care lucrează, o listă a substanţelor care influenţează capacitatea de a conduce autovehicule, pentru că a existat o listă veche, printr-un ordin din 2006 şi se lucrează la actualizarea ei.
”Cea de-a doua listă va fi doar de informare, substanţele care ar putea să influenţeze rezultatul unui test rapid. Sunt substanţe care se eliberează pe bază de prescripţie, orice medic care prescrie o astfel de substanţă avertizează pe cel care primeşte subsanţa că afectează capacitatea de a conduce vehicule. Probabil că în decursul acestei veri von finaliza această analiză şi în septembrie vom avea lista completă”, a completat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.