Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că au semnale că sunt spitale care au probleme financiare şi încearcă să aducă în atenţia Guvernului aceste probleme şi împreună cu Casa Naţională să se găsească o suplimentare a acestor bugete până la sfârşitul anului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul Sănătăţii a fost întrebat la Timişoara despre problemele financiare ale spitalelor, Alexandru Rafila precizat că ministerul este ”un actor indirect în această problematică a finanţării spitalelor, ele fiind finanţate aproape integral de Casele judeţene de asigurări de sănătate care încheie contracte de finanţare a serviciilor. ”Avem semnale că sunt spitale care au probleme financiare, încercăm să aducem în atenţia Guvernului aceste probleme şi împreună cu Casa Naţională să putem să găsim o suplimentare a acestor bugete până la sfârşitul anului, să nu fie probleme”, a precizat ministrul.

Rafila a mai spus că ”Guvernul României a alocat deja o sumă de 3,5 miliarde de lei, pentru luna decembrie, pentru finanţarea spitalelor, a programelor de sănătate şi a medicamentelor compensate şi gratuite.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Rămâne de văzut dacă este suficientă, dacă nu, cu siguranţă până la sfârşitul anului va fi suplimentată”, a completat ministrul.

”Noi sprijinim cât putem din punct de vedere al prerogativelor noastre legale finanţarea sistemului de sănătate, dar în mod evident problema trebuie să fie asumată şi gestionată cu sprijinul nostru, cu sprijinul Guvernului, al Ministerul de Finanţe, prin Casa naţională de asigurări de sănătate”, a mai spus Rafila.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.