Deputatul Partidului Social Democrat Alexandru Rafila, reprezentant al României la OMS, a comentat, luni, afirmaţia lui Adrian Streinu-Cercel potrivit căreia masca de protecţie va rămâne obligatorie până în 2023, precizând că nu îi plac astfel de predicţii care nu sunt bazate pe studii, menţionând însă că masca de protecţie va rămâne obligatorie în acest an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Alexandru Rafila a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, care este procentul din populaţie care ar trebui să se vaccineze pentru a renunţa la mască. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Renunţarea la mască va fi o decizie tehnică până la urmă. Renunţarea la mască se va baza pe studii ştiinţifice realizate de organisme internaţionale, de exemplu, Centrul European de Control al Bolilor, va exista o poziţie din partea Uniunii Europene care să ţină cont de acoperirea vaccinală din fiecare stat membru şi de situaţia de la nivelul Uniunii Europene. Nu pot să dau un termen când se va renunţa la mască, dar cu siguranţă dacă acest obiectiv al unei acoperiri vaccinale de 70% va fi realizat, cu siguranţă utilizarea măştii va intra în discuţia specialiştilor şi vor exista recomandări care sigur în funcţie de fiecare stat vor fi adoptate”, a afirmat Rafila. 
 
Întrebat dacă împărtăşeşte părerea lui Adrian Streinu-Cercel că am putea purta masca de protecţie încă doi ani, deputatul PSD a răspuns: “Mie nu îmi plac aceste predicţii care sunt bazate mai degrabă pe ceea ce credem noi decât pe studii. Pe măsură ce imunizarea populaţie în Uniunea Europeană se va realiza, se vor realiza şi studii care să recomande prelungirea utilizării măşti sau o scurtare a intervalului de utilizare a măşti. Cu siguranţă însă în acest an vom purta masca”.
 
Medicul Adrian Streinu-Cercel a declarat, după ce a primit rapelul la vaccinul anti COVID-19, că injecţia nu doare, doar am putea simţi a doua zi locul în care a fost făcută.
 
El a adăugat că, după a doua doză, nu mai există riscul unor infecţii severe cu noul coronavirus, însă masca va rămâne în continuare obligatorie până în 2023.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.