Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru completarea art. 224 din Legea educaţiei naţionale 1/2011, informează Administraţia Prezidenţială. Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea legislaţiei pentru acordarea burselor românilor de pretutindeni, în sensul acordării acestora în aceleaşi condiţii precum cele acordate studenţilor români cu cetăţenie şi domiciliul în România, pe toată perioada anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanţelor de vară.Legea intră în vigoare începând cu anul universitar 2023 – 2024.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Cuantumul minim al burselor românilor de pretutindeni prevăzute la alin. (1) este egal cu valoarea burselor sociale acordate studenţilor români de la ciclurile de studii universitare de licenţă şi masterat, respectiv cu valoarea bursei pentru studii doctorale pentru studenţii de la ciclul de studii universitare de doctorat. Bursele românilor de pretutindeni se acordă pe toată durata anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanţei de vară, iar beneficiarii acestora pot primi şi burse pentru performanţe academice, în aceleaşi condiţii cu studenţii cetăţeni români”, conform legii promulgate de către şeful statului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.