Activitatea Direcţiei de Urbanism din cadrul Primăriei Timişoara este blocată, a anunţat primarul Dominic Fritz, după ce patru angajaţi au fost confirmaţi cu COVID-19, iar alţi zece sunt în izolare la domiciliu. Dominic Fritz a precizat că, din această cauza, vor apărea întârzieri la eliberarea documentaţiilor.
”Nici noi, în Primăria Timişoara, şi asta e o sursă de frustrare pentru mine, nu suntem feriţi de COVID-19. Am fost anunţat în această dimineaţă că la Direcţia de Urbanism sunt mai multe cazuri. După cum am spus, de când am venit, în noiembrie, am făcut un program decalat, în care jumătate de echipa lucrează aici, jumătate de acasă, că să evităm aglomerarea. La Urmanism, ei lucrând cu acte, efectiv, doar o mică parte din muncă poate fi făcut acasă. Momentan eu ştiu de patru angajaţi din Direcţia de Urbanism care sunt bolnavi şi zece care trebuie să stea în izolare, acasă. Printre aceste zece persoane este şi şefa biroului, care are atribuţii de arhitect şef şi nu este nimeni s-o înlocuiască. Din acest motiv este blocată parţial activ biroului. În timp ce sunt acasă, ei nu pot semna acte. Îmi pare rău să preconizez că probabil vom avea întârzieri în eiberarea actelor ce ţin de Urbanism, probabil până la două săptămâni de întârzieri”, a declarat primarul Dominic Fritz, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Edilul a adăugat că Direcţia de Urbanism din Primăria Timişoara duce lipsă de personal şi că urmează să scoată la concurs postul de director executiv al structurii. Însă aceasta după ce se va organiza un concurs la Registrul Urbaniştilor, pentru a da ”şansă” cât mai multor oameni interesaţi să participe. De asmenea, urmează că şi postul de arhitect şef al oraşului să fie scos la concurs.
Fritz a atras atenţia că, la Timişoara, situaţia privind infectările cu COVID-19 se înrăutăţeşte de la o zi la altă şi se aşteaptă că, în curând, să depăşească şase cazuri la mia de locuitori.
”În ceea ce priveşte situaţi Covid, lucrurile nu stau bine. Ne apropiem de o rată de infectare care este aproape de şase, probabil o să trecem de şase la mia de locuitori, ceea ce nu este un semn bun şi trebuie să oprim cumva această creştere. Fac un apel la toţi să respecte restricţiile, să poarte masca, să aerisească. E o situaţie foarte frustrantă, pentru că, pe de o parte, avem această rată mare de infectare, pe de altă parte, ştim că noi, în Timiş, suntem campionii testărilor, de două ori mai mult că la Bucureşti, comparat cu populaţia. Pe de altă parte, nu ne ajută dacă celalalte judeţe se mint singure, totuşi noi trebuie să reducem rata de infectare la noi”, a adăugat Dominic Fritz.
La Timişoara, miercuri, rata de infectare este de 5,73 cazuri la o mie de locuitori, în timp ce în judeţ a ajuns la 4,18 cazuri la o mie de locuitori.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.