Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a semnat, luni, cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR) un acord pentru a asigura accesul la toate produsele şi serviciile pentru persoanele cu dizabilităţi.
”Pe 29 iulie 2024, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a semnat, împreună cu Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR), Acordul de parteneriat “Şanse egale pentru o viaţă independentă”, care beneficiază de patronajul Prim Ministrului României, Marcel Ciolacu. Documentul are drept principal scop asigurarea respectării cerinţelor de accesibilitate la produse şi servicii pentru toţi consumatorii, inclusiv persoanele cu dizabilităţi”, a transmis, luni, ANPC, într-un comunicat de presă.
Obiectivele acordului sunt realizarea unor campanii de informare şi a unor proiecte comune de cercetare care să inoveze soluţiile în protecţia consumatorilor, persoane cu dizabilităţi, dar şi îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniu şi monitorizarea modului în care sunt respectate drepturile acestei categorii de consumatori de către operatorii economici.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acordul a fost semnat de către Daniela Tontsch, preşedintele CNDR, şi Sebastian Hotca, vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al ANPC, girat de premierul Ciolacu şi ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea.
”Partenerii noştri de astăzi mi-au spus că nu-şi doresc altceva decât o viaţă independentă şi vor să fie trataţi la fel ca toţi ceilalţi cetăţeni ai României. Nu vor altceva decât drepturi egale. Mă bucur ca, prin acordul semnat astăzi, să începem, împreună o etapă în care drepturile consumatorilor cu dizabilităţi nu mai sunt doar un deziderat. Cred că, în viitorul foarte apropiat şi alte companii se vor alătura în efortul de a le crea un mediu propice pentru o viaţă independentă, demersuri normale şi legale, aşa cum se întâmplă în toate ţările UE”, a declarat Sebastian Hotca, vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al ANPC.
Până în acest moment, operatorii economici care au realizat proiecte pilot de amenajare specială, pentru a asigura accesibilitatea consumatorilor, persoane cu dizabilităţi, la produsele şi serviciile lor sunt Auchan, OMV, Mol, KFC, City Grill, Altex, Banca Transilvania, Catena şi Medlife.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...