Reprezentanţii Ministerului Apelor şi Pădurilor din România şi cei ai Ministerului Resurselor de Apă din Republica Populară Chineză au semnat, vineri, un acord de cooperare în domeniul gospodăririi apelor. Documentul cuprinde prevederi referitoare la gestionarea integrată a resurselor de apă, controlul inundaţiilor, atenuarea dezastrelor, protecţia ecosistemelor acvatice, planificarea şi gestionarea bazinelor hidrografice şi a infrastructurii de apă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Secretarul de stat în Ministerul Apelor şi Pădurilor Adriana Petcu a primit, vineri, o delegaţie a Ministerului Resurselor de Apă din Republica Populară Chineză, condusă de către domnul Xuebin TIAN, Vice-Ministru al Resurselor de Apă. 

Cu această ocazie a fost semnat un nou Acord privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor între Ministerul Apelor şi Pădurilor din România şi Ministerul Resurselor de Apă din Republica Populară Chineză.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Semnarea noului acord a fost necesară ”datorită priorităţilor şi abordărilor la nivel internaţional în domeniul managementului resurselor de apă care s-au modificat considerabil în ultimii ani, dar şi datorită aderării României la Uniunea Europeană ce a condus la necesitatea revizuirii priorităţilor şi legislaţiei României în domeniul gospodării apelor”.

”Am convingerea că schimburile de bune practici, de date şi informaţii ştiinţifice şi tehnice referitoare la domeniile de cooperare, dar şi activităţile de cercetare comună şi dezvoltarea de proiecte comune vor conduce la o dezvoltarea durabilă şi un management integrat al resurselor de apă în cele două ţări”, a declarat Adriana Petcu.

Noul acord va contribui la dezvoltarea cooperării în domeniul apelor între România şi China, astfel încât să se poată răspunde provocărilor cu care cele două ţări se confruntă, în special în ceea ce priveşte gestionarea integrată a resurselor de apă, controlul inundaţiilor, atenuarea dezastrelor, protecţia ecosistemelor acvatice, planificarea şi gestionarea bazinelor hidrografice şi a infrastructurii de apă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.