Liderul PNL Bucureşti Violeta Alexandru a anunţat joi că unul dintre obiectivele liberalilor va fi auditarea sistemului public care să arate care sunt zonele în care pot fi luate măsuri de eficientizare. „Aceia care se pot adapta noilor cerinţe de eficienţă, pe care PNL le va impune în următorul mandat, eficienţă în administraţie, supleţe, simplitate în accesarea serviciilor publice îşi vor găsi bineînţeles locul acolo unde în acest moment e nevoie de personal suplimentar”, a adăugat ministrul Muncii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Va urma o evaluare în sistemul public, care să îl facă mai eficient şi mai prompt în a răspunde nevoilor oamenilor. Vă pot confirma faptul că ne vom angaja într-o auditare a sistemului public, care să ne arate care sunt zonele, să ne arate cu obiectivitate, dincolo de experienţa fiecărui ministru dobândită în acest an, care sunt zonele în care se pot lua măsuri de eficientizare. Introducerea platformelor IT şi a digitalizării în sistemul public va reprezenta o provocare pentru toţi cei care lucrează în instituţiile publice. Scopul nostru nu este acela de a da pe cineva afară. Nu este nicio plăcere, nici un scop în sine să dai pe cineva afară. Important este să găsim răspunsul la întrebarea cât de eficientă este acum administraţia şi cum o putem face mai eficientă pentru a răspunde nevoilor oamenilor într-un timp scurt şi într-o manieră de calitate, astfel încât ei să fie mulţumiţi”, a afirmat Violeta Alexandru, la o conferinţă de presă joi în care a prezentat priorităţile legislative ale organizaţiei liberale din Bucureşti.

Ministrul Muncii a adăugat că este necesară eficientizarea administraţiei publice, care trebuie să fie modernizată.

„Eu am zone în Ministerul Muncii în care am deficit de personal. Nu m-aş lansa în afirmaţia că «unii pleacă acasă». Aceia care se pot adapta noilor cerinţe de eficienţă, pe care PNL le va impune în următorul mandat, eficienţă în administraţie, supleţe, simplitate în accesarea serviciilor publice, aceia care se pot adapta, care sunt deschişi să îşi îmbunătăţească cunoştinţele în folosirea tehnologiei, să îşi îmbunătăţească cunoştinţele în domenii complementare faţă de ceea ce făceau, aceia îşi vor găsi bineînţeles locul acolo unde în acest moment e nevoie de personal suplimentar. Cei care nu se pot adapta, cum este oriunde, în orice loc de muncă, că este sistem public, că este sistem privat, cei care refuză să folosească tehnologia în mod evident vor fi provocaţi prin acest demers al PNL de a eficientiza administraţia. Dar e prematur. Administraţia din România trebuie să se modernizeze. Cuvântul de ordine este eficienţă, promptitudine pentru rezolvarea problemelor oamenilor şi transparenţă totală. În momentul în care investeşti în digitalizare înseamnă şi transparenţă, înseamnă să vezi riguros cine îşi face treaba şi cine nu”, a completat Alexandru.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.