Liderul deputaţilor minorităţilor Varujan Pambuccian a declarat miercuri că aleşii minorităţilor vor vota Guvernul Cîţu şi va acorda încrederea noului Executiv cu speranţa ca această încredere să nu fie înşelată.
„De câte ori am văzut acelaşi entuziasm de început şi mă gândeam prin ce diferă momentul acesta. Momentul acesta diferă prin două tipuri de conjuncturi care arată cu totul altfel. Una care ţine de termenul scurt şi care e legată de pandemie şi de situaţia economică de după pandemie şi una, care poate nu e observată deloc acum, şi care ţine de termenul mediu de deceniul în care intrăm şi care va arăta cu totul altfel decât tot ce am întâlnit până acum. Un guvern care se instalează acum e obligat, dacă vrea să reziste mai mult de câteva luni, să aibă în vedere ambele perspective. Să poată aborda corect şi mulţumitor pentru oameni problema pandemiei, să poată aborda corect şi mulţumitor pentru oameni problema economică de după pandemie. Mai ales să îşi menţină stabilitatea şi coeziunea internă”, a declarat Varujan Pambuccian în plenul reunit de miercuri.
El a atras atenţia că sudul României e în proces de deşertificare şi a adăugat că minorităţilor nu îşi vor dori şi nu vor vota niciodată reduceri ale veniturilor oamenilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Noi vom vota acest Guvern, în speranţa că aceste obiective pe termen scurt se vor împlini. După care vine termenul lung, acela al deceniului în care intrăm, un deceniu în care povestea aceea cu investiţii în locuri de muncă se încheie, pentru că intrăm într-un deceniu al sfârşitului lonului, cu spaima că România are o economie aproape în totalitate de lon, un deceniu în care deja se prefigurează acest lucru în toată Europa – un nou fel de relaţionare între regiuni, baza mult mai mult pe afinităţile culturale decât până acum şi care mă îngrijorează atunci când mă gândesc la România. Un deceniu în care sudul României va intra într-un proces accelerat de deşertificare şi lucrul acesta trebuie abordat tot de această guvernare. Acum de la început vă acordăm toată încrederea noastră, cu un singur lucru care nu se va întâmpla din punctul de vedere al minorităţilor naţionale niciodată şi spun asta pentru că că am mai trecut prin asta odată – niciodată nu vom vota reduceri ale veniturilor oamenilor. Vă acordăm încrederea noastră şi sperăm ca ea să nu fie înşelată”, a completat Pambuccian.
Parlamentul dezbate şi urmează să voteze în plenul reunit de miercuri învestirea Guvernului Cîţu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.