Accesul liber în pădurile din România şi protejarea arborilor seculari sunt doar două dintre amendamentele USR care, în urma dezbaterilor din comisiile reunite pentru mediu şi ape şi păduri din Senat, au fost susţinute şi de Ministerul Mediului pentru a fi introduse în noul Cod silvic, au transmis reprezentanţii USR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Proiecte pentru care am muncit ani de zile iată că astăzi fac un pas mare în faţă, fiind susţinute inclusiv de Ministerul Mediului. Arborii seculari din afara pădurilor din România sunt recunoscuţi şi protejaţi încă din 2023 prin lege datorită proiectului pe care am reuşit să îl trec alături de colegul meu senatorul Aurel Oprinoiu. Prin amendamentul nostru, vor fi protejaţi şi arborii remarcabili din păduri! De asemenea, Ministerul Mediului susţine amendamentul privind accesul liber în pădure, un proiect pe care l-am depus din 2023, care a trecut de Senat, dar care e blocat la Camera Deputaţilor. Urmează votul din comisii, de la Senat şi din Camera Deputaţilor, acolo unde această susţinere trebuie să se transforme în voturi”, a afirmat Diana Buzoianu, vicepreşedinta Comisiei de mediu din Camera Deputaţilor, potrivit comunicatului de presă al USR.

USR a atras atenţia că este absolut vital ca noua formă a Codului Silvic să fie corectată în Parlament întrucât conţine prevederi care-l fac să pară scris de Mafia Lemnului şi dezvoltatorii imobiliari. USR a depus amendamente, pe care Ministerul Mediului a anunţat în şedinţă că le susţine, care prevăd că:

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

- nu va mai fi dublată suprafaţa pe care vor putea fi construite vile de vacanţă în mijlocul pădurii;

- statul e obligat să se constituie parte civilă în instanţă pentru recuperarea pagubei, în cazul unor pagube constatate pentru pădurile din proprietatea statului;

- mai multă transparenţă pentru realizarea amenajamentelor silvice (planurilor prin care se stabileşte cum se taie arborii din păduri): şedinţele în care sunt stabile aceste planuri vor fi publice.

„Ministrul Mediului a spus că susţine şi confiscarea camioanelor folosite la furtul de lemne şi accesul liber în pădure. Rămâne de văzut dacă aceste declaraţii se vor concretiza în ceea ce contează cu adevărat, votul pentru amendamentele noastre, votul pentru protejarea naturii”, a explicat Mihai Goţiu, membru USR şi activist de mediu.

„Este necesar să continuăm dezbaterile în aceeaşi notă de seriozitate. Nu ne putem permite ca, de dragul de a termina o şedinţă mai repede, să trecem pe repede-înainte o lege atât de importantă. Fiecare amendament este important pentru salvarea pădurilor din România”, a afirmat şi Aurel Oprinoiu, senator USR, preşedintele Comisiei pentru mediu din Senat, conform sursei citate.

Săptămâna aceasta, noul Cod silvic a fost dezbătut cinci ore la Senat. Mai exact, au fost discutate 100 din cele 163 de articole noi ale Codului, precum şi jumătate din cele peste 200 de amendamente depuse. Discuţiile vor fi continuate săptămâna viitoare, mai transmite USR.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor Mircea Fechet a precizat că dezbaterile privind noul Cod silvic, în comisiile de mediu ale celor două Camere reunite continuă şi a reiterat că „accesul cetăţenilor în pădure trebuie să fie liber, nerestricţionat”. „Chiar dacă există riscul ca unii să mai uite deşeuri, pet-uri, gunoaie, am încredere că, odată cu implementarea sistemului garanţie-returnare, acestea vor fi tot mai puţine”, a adăugat ministrul PNL. Acesta a mai spus că cea mai eficientă metodă de a combate furtul de lemn este confiscarea mijlocului de transport cu ajutorul căruia e furată masa lemnoasă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.