USR anunţă, miercuri, după discuţia dintre preşedinta formaţiunii, Elena Lasconi şi primarul Capitalei, Nicuşor Dan, privind alegerile prezidenţiale şi cine va rămâne în cursa electorală, că cei doi au conchis că vor lua cea mai bună decizie pentru ca izolaţioniştii să fie marginalizaţi, iar jocurile de culise, făcute de un sistem vechi şi corupt, securist, să fie învinse în mod democratic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedinta USR, Elena Lasconi, şi primarul Capitalei, Nicuşor Dan, au avut miercuri o întâlnire în care au clarificat subiecte care ţin atât de administraţia locală a Bucureştiului, cât şi de alegerile prezidenţiale reluate anul acesta, anunţă USR într-un comunicat.

„Sunt îngrijorată pentru bucureşteni, având în vedere că partidul izolaţionist AUR a redat oraşul pe mâna celor care l-au distrus. Noua majoritate din CGMB nu este una care să fi arătat în trecut că are prioritar în vedere interesul locuitorilor acestui oraş şi care susţine proiectele actualului primar. USR va susţine întotdeauna în orice consiliu local binele comunităţii, investiţiile şi cheltuirea cu cap a banului public. L-am rugat pe Nicuşor Dan să lupte împotriva potenţialelor abuzuri ale actualei majorităţi din Consiliul General”, a declarat preşedinta USR, Elena Lasconi.

În cadrul discuţiei a fost abordat şi subiectul candidaturii la alegerile prezidenţiale, precizează USR. ”România este în acest moment într-o situaţie extrem de tensionată după anularea alegerilor şi are nevoie ca tot mai mulţi oameni de bună-credinţă să se implice activ în dezbaterea politică. Elena Lasconi şi Nicuşor Dan au conchis că vor lua cea mai bună decizie pentru ca izolaţioniştii să fie marginalizaţi, iar jocurile de culise, făcute de un sistem vechi şi corupt, securist, să fie învinse în mod democratic”, afirmă USR.

„Am responsabilitatea celor 1,7 milioane de voturi pe care românii mi le-au acordat acum două luni. Întodeauna voi face ceea ce este mai bine pentru România. Mulţi dintre cetăţenii români aşteaptă cu speranţă ca ţara noastră să nu mai fie teren de bătălie pentru interese obscure, fie ele interne sau externe, şi voi lua decizii care să le transforme speranţele în realitate”, afirmă Elena Lasconi. Elena Lasconi şi Nicuşor Dan vor avea, în continuare, discuţii cu privire la evoluţiile politice dinamice din această perioadă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.