USR acuză că deputaţii „coaliţiei sărăciei” au apărat, marţi, încă o dată, pensiile speciale ale aleşilor locali, respingând un amendament USR la Codul administrativ de abrogare a acestor privilegii acordate în 2019 de Guvernul Dăncilă. Tot marţi, reprezentanţii „coaliţiei sărăciei” în conducerea Camerei Deputaţilor au respins solicitarea USR de introducere în circuitul legislativ a proiectului USR privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, mai arată comunicatul de presă al partidului.
„Am depus, încă o dată, un amendament de abrogare a pensiilor speciale ale aleşilor locali şi am solicitat, atât în plen, de la microfon, cât şi în scris, printr-o scrisoare adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor, convocarea Birourilor Permanente reunite pentru a da, în plenul de mâine, un nou vot pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Am oferit deputaţilor PSD-PNL-UDMR şansa de a face mai mult decât declaraţii politicianiste, mai mult decât gargară politică, dar au refuzat. Dacă ar fi vrut într-adevăr să rezolve problema a măcar două categorii de pensii speciale – ale aleşilor locali şi ale parlamentarilor -, aveau astăzi ocazia să acţioneze. Puteam trimite în istorie aceste două din multele categorii de pensii speciale înfiinţate de-a lungul timpului de PSD şi PNL”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler, conform sursei citate.
USR a depus, la un proiect de modificare a Codului administrativ dezbătut astăzi în plenul Camerei Deputaţilor, un amendament în sensul abrogării pensiilor speciale acordate celor care au deţinut funcţia de primar, viceprimar, preşedinte de consiliu judeţean sau vicepreşedinte de consiliu judeţean din 1992 încoace.
Amendamentul USR a fost respins atât în comisii, cât şi în plen.
Nu este prima dată când USR propune desfiinţarea pensiilor speciale ale aleşilor locali, iar Coaliţia PSD-PNL refuză. Aşa s-a întâmplat şi în aprilie 2022, când PSD-PNL au vrut să modifice Codul administrativ astfel încât să-l scape de răspundere penală pe şeful AEP, aşa s-a întâmplat şi în noiembrie 2021, când USR a cerut premierului Ciucă să rezolve problema pensiilor speciale ale aleşilor locali prin ordonanţă de urgenţă, mai indică sursa menţionată.
Cât despre proiectul de lege depus de USR în acest sens, acesta este blocat de luni bune în Senat.
„În anul 2022, se estimează că pensiile speciale vor costa bugetul de stat aproape 12 miliarde de lei, sumă care, ca ordin de mărime, este similară cu ce are în plan Guvernul PSD-PNL să cheltuie pe drumuri. Iar în 2023, când vor începe eventual să se plătească şi pensiile speciale pentru zeci de mii de aleşi locali, suma va fi şi mai mare. Pe spatele românilor sărăciţi”, potrivit comunicatului de presă al USR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.