USR obţine întoarcerea la Comisia de transporturi a amendamentelor prin care coaliţia a modificat Codul Rutier, reintroducând posibilitatea pentru şoferii care încalcă grav regulile de circulaţie să rămână cu carnetul de conducere. „USR reuşeşte astfel să oprească nebunia girată de PSD-PNL-UDMR prin care se dădea frâu liber iresponsabilităţii criminale la volan”, arată comunicatul de presă al partidului.
„Astăzi am reuşit să oprim coaliţia şmecheriei la volan din a merge mai departe cu măcelărirea Codului Rutier, în ţara cu cei mai mulţi morţi din accidente rutiere din UE. Toate portiţele şi şmecheriile pe care le-au băgat înapoi cu dedicaţie pentru şmecherii cu legitimaţie, girofar şi bolizi se reîntorc în dezbaterea Comisiei de transporturi, unde alături de colegii mei nu vom renunţa până nu vom corecta aceste amendamente periculoase şi iresponsabile. Prin dezbatere şi critici reale, nu cum au făcut PSD-PNL-UDMR călcând în picioare democraţia. Vrem reguli de circulaţie europene, nu şmecherie post-sovietică pe drumuri!”, a declarat preşedintele interimar al USR Cătălin Drulă, conform sursei citate.
Prin amendamentele iresponsabile aduse Codului Rutier, PSD-PNL-UDMR au modificat ordonanţa, promovată chiar de ministrul de Interne Lucian Bode, prin care se înăspreau pedepsele pentru încălcarea regulilor de circulaţie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La începutul lunii iunie, preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, l-a confruntat pe ministrul Lucian Bode în legătură cu amendamentele ucigaşe la Codul Rutier şi i-a cerut să se poziţioneze clar şi să spună dacă acest proiect va fi votat de PNL sau nu mai departe în plen, neobţinând niciun răspuns din partea lui la acel moment.
Cătălin Drulă i-a cerut aceste lămuriri lui Lucian Bode în condiţiile în care este şi secretar general al PNL şi în contextul în care MAI nu trimisese până la acel moment niciun reprezentant în Comisia de transporturi din Camera Deputaţilor, deşi este obligat legal, pentru a exprima poziţia oficială a Guvernului pe acest subiect.
Potrivit sursei menţionată, mai jos este lista modificărilor nocive aduse Codului Rutier de PSD-PNL-UDMR:
- Şoferilor recidivişti pentru sancţiuni grave (de ex: depăşire de coloane oprite, trecut pe semaforul de culoare roşie, nerespectat indicaţiile poliţistului, vorbit la telefon la volan, comportament agresiv, mers pe sens opus pe autostradă, neacordare de prioritate, depăşire în zonă interzisă, consum de alcool, viteză excesivă ş.a.) li se reduce perioada de recidivă, în care primesc automat o suspendare în plus de 30 de zile a permisului, de la 6 luni la 3 luni.
- Mai mult, recidiviştii pentru sancţiuni grave vor avea posibilitatea să dea un test pentru reducerea perioadei de suspendare, ceea ce în prezent nu este posibil.
- La fel şi vitezomanii, care depăşesc viteza legală cu peste 70 km/h (ex. viteză de peste 120km/h pe străzile unui oraş)
- Tot vitezomanii, care depăşesc viteza legală cu peste 70 km/h vor primi dovadă cu drept de circulaţie pentru 15 zile, faţă de legislaţia actuală conform căreia sunt lăsaţi pietoni pe loc.
- Şoferii care acumulează 15 puncte de penalizare, fapt ce duce la suspendarea permisului, vor putea contesta în instanţă contravenţiile fără ca termenul de prescripţie de 6 luni de la primirea punctelor să fie îngheţat. Cum de cele mai multe ori acţiunile în instanţă durează mai mult de 6 luni, asta va duce la prescrierea punctelor şi, automat, la ne-suspendarea permisului niciodată pentru cumul de puncte folosind această portiţă.
- Şoferii care dau testul pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului îşi vor putea recupera mai repede permisul decât înainte. De exemplu, o perioadă de suspendare de 90 de zile se reducea cf OG la 60 de zile (la ⅔ din perioada iniţială), iar amendamentele din parlament ar reduce suspendarea la doar 30 de zile (la ⅓ din perioada iniţială).
- Se reintroduce suprapunerea suspendărilor de permis, versus cumularea perioadelor de suspendare a permisului. Mai precis, un şofer cu permisul suspendat pentru 30 de zile, dacă ar comite o nouă abatere în perioada de circulaţie cu dovadă, să zicem sancţionabilă tot cu 30 de zile de suspendare, va avea permisul luat timp de 30 de zile, nu timp de 60 (30+30), ca în prezent.
- Pentru necomunicarea datelor de identificare a şoferului contravenient către poliţie, se reintroduce facilitatea de a plăti jumătate din minimul amenzii în 15 zile (eliminată de OG 1/2022).
„Asta înseamnă, spre exemplu, că pentru o contravenţie constatată cu mijloace automate de depăşire gravă a vitezei legale (de ex., 150 km/h în oraş) contravenientul refuzând să comunice datele de identificare ale şoferului, va putea plăti doar 652 de lei (½ din minimul prevăzut pentru amendă) în loc de cuantumul stabilit de agent al amenzii care poate fi de până la 2900 de lei pentru persoane fizice şi 14500 de lei pentru persoane juridice”, mai indică sursa menţionată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.