Deputatul USR Dan Barna şi senatoarea Ramona Dinu au depus la Senat 27 de proiecte de lege pentru modificare a tot atâtor legi de organizare şi funcţionare a unor instituţii publice, iniţiative menite să elimine statutul de demnitar public pentru mai mult de 100 de funcţii din 27 de instituţii publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Statutul de demnitar pentru simpli funcţionari publici reprezintă o sursă de sinecuri pentru clientela de partid şi trebuie eliminat. Am convingerea că eliminarea statutului de demnitar pentru o parte dintre aceste funcţii va genera economii suplimentare la bugetul de stat, atât de necesare în situaţia actuală de criză economică şi de dezechilibru bugetar major”, a afirmat copreşedintele USR-PLUS Dan Barna, potrivit unui comunicat de presă al USR.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La rândul ei, Ramona Dinu a declarat este suficientă asimiliarea funcţiilor pe baza căreia e stabilit nivelul de salarizare, celelalte beneficii precum locuinţe de serviciu, sume forfetare lunare pentru decontarea chetuielilor lunare, plata pentru deplasări dus-întors din Bucureşti spre localitatea de domicliu fiind exagerate.
 
„Vorbim de zeci de locuinţe de serviciu, complet mobilate, de cheltuieli de întreţinere şi de amortizare a bunurilor; vorbim de sume forfetare lunare, fără a fi necesară decontarea acestora; vorbim de decontarea lunară a cheltuielilor de deplasare dus-întors din Bucureşti la localitatea de domiciliu etc, la care se adaugă cheltuielile cu cabinetele de lucru cu mai multe posturi, salarii, sporuri, indemnizaţii, pe măsura funcţiei ocupate. Apreciez că asimilarea de funcţii pentru considerente legate de stabilirea nivelului de salarizare este suficientă, celelalte beneficii fiind exagerate şi în discrepanţă cu posibilităţile restrânse ale bugetului de stat în România”, a afirmat senatoarea USR.
 
În toate cele 27 de instituţii vizate de proiectele de lege, preşedintele şi vicepreşedinţii au statut de demnitar public, de secretar de stat şi, respectiv, subsecretar de stat, fiecare cu propriul cabinet de lucru: 4 posturi pentru preşedinte/secretar de stat şi 2 posturi pentru vicepreşedinte/subsecretar de stat. Salarizarea personalului din cadrul cabinetului se face potrivit Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar fondurile necesare se asigură din bugetul anual aprobat instituţiei de către conducătorul acesteia. Aceste cabinete de lucru vin în completarea posturilor aprobate în organigrama fiecărei instituţii.
 
Conform sursei citate, legislaţia actuală (OUG 15/2013) acordă anumite facilităţi demnitarilor din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice. Este vorba de locuinţe de serviciu complet dotate, inclusiv cu mobilier, iar chiria, cheltuielile de întreţinere şi cheltuielile cu amortizarea bunurilor din dotarea acestora sunt acoperite de instituţiile publice în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea beneficiarii.
 
De asemenea, HG 69/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind cazarea şi transportul persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică stabileşte ca, pentru aceste persoane, cheltuielile de cazare în Bucureşti să fie plătite de către ordonatorii principali de credite bugetare, prin plata unei sume forfetare pe lună.
 
Aşadar, pe de o parte, avem cabinete cu mai multe posturi, salarii, sporuri şi indemnizaţii, iar, pe de altă parte, avem diferite facilităţi suplimentare şi beneficii, fără ca acordarea acestora să fie justificată prin realităţi obiective ce ţin de importanţa, atribuţiile şi solicitările funcţiei ocupate.
 
Prin urmare, se impune menţinerea statutului de demnitar pentru o parte din aceste funcţii doar sub aspectul salarizării, fără alte facilităţi şi beneficii, ceea ce va genera economii suplimentare la bugetul de stat, economii atât de necesare în actuala situaţie de criză economică şi de dezechilibru bugetar major.
 
Proiectele iniţiate de Ramona Dinu şi Dan Barna şi susţinute de mai mulţi parlamentari USR:
 
„- B708/2020 – Modifică OG nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii
- B707/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Agenţiei Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
- B706/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Institutului Naţional de Statistică
- B705/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Agenţiei Naţionale Pentru Egalitate de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi
- B704/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
- B703/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Protejate
- B702/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”
- B701/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului
- B700/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
- B699/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Agenţiei Naţionale de Integritate
- B698/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
- B697/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
- B696/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Agenţiei Naţionale Anti-Doping
- B695/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie
- B694/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă
- B692/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România
- B690/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice
- B689/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Casei Naţionale de Pensii Publice
- B688/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră
- B687/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar
- B686/2020 – Modifică legislaţia referitoare la organizarea Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi
- B685/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie
- B684/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc
- B683/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Fondului pentru mediu
- B682/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Agenţiei Domeniilor Statului
- B681/2020 – Modifică legislaţia privind organizarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară”, mai indică sursa menţionată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.